Tabu
CULTURE

Stiai ca cele mai cunoscute cantece de dragoste fac parte din coloanele sonore ale unor filme?

Topul VH1 al celor mai bune melodii de dragoste ale tuturor timpurilor are in frunte trei cantece care au facut istorie, fie prin numarul record de vanzari, fie prin numarul oamenilor care au plans cel putin o data ascultandu-le. Numai ca toate cele trei piese au fost, la vremea lor, parti ale unor coloane sonore pentru filme célèbre.

Pe locul I al topului se afla hit-ul urias al lui Whitney Houston, I will always love you. Melodia a fost lansata in 1992, pe coloana sonora a filmului The Bodyguard. Numai ca piesa nu ii apartine lui Whitney. Dolly Parton este cea care a cantat pentru prima data melodia, in 1974. Pe vremea aceea, Dolly Parton forma un duet de un succes relativ impreuna cu Porter Wagoner. Show-ul pe care il realizau impreuna nu era cel mai vizionat din lume, si tocmai de aceea, cand a lansat hitul Jolene, Parton a decis sa isi desparta cariera de cea a lui Wagoner. Desi a continuat sa mai apara cu el la televiziune, si sa cante duete pana in 1976, Parton isi facuse intrarea pe usa din fata a muzicii ca artista solo. I will always love you a fost scris despre despartirea ei profesionala de Wagoner. Mai tarziu, Elvis Presley a declarat ca isi dorea sa faca un cover dupa melodie, dar managerul lui, colonelul Tom Parker, i-a sugerat lui Parton sa cedeze jumatate din drepturile pentru melodie. Parton a refuzat. Decizia ei a facut sa fie numita, de-a lungul anilor, Fluturele de fier, in industrie.

Pe locul al doilea al topului VH1 se afla, insa, o melodie a lui Elvis: Love me tender. Piesa a fost adaptata de catre Elvis dupa melodia Aura Lee, o balada din timpul razboiului civil. Elvis a cantat Love me tender la The Ed Sullivan Show pe 9 septembrie 1956, cu o luna inainte de aparitia filmului Love me tender, de pe a carui coloana sonora facea parte. Pentru curiosi, acesta a fost singurul film in care Elvis moare la final. A doua zi de la lansarea melodiei, RCA a primit un avans de un million de comenzi pentru cantec, ceea ce a facut ca albumul sa devina de aur inainte sa fie lansat. Studioul care a lansat filmul, 20th Century Fox, a redenumit filmul din The Reno Brothers in Love me tender tocmai pentru ca piesa a avut un asa succes urias.

Celine Dion, My heart will go on, este cea de-a treia melodie din topul de care vorbeam. Cum stie toata lumea, piesa a facut parte din coloana sonora a filmului Titanic. Insa ce nu stie lumea este faptul ca initial melodia lui James Horner trebuia sa fie una instrumentala, iar cand compozitorul a vrut sa adauge si o parte vocala la melodie, regizorul James Cameron a refuzat. Horner a rugat-o pe Celine Dion sa cante melodia, dar cand aceasta a auzit-o, nu a vrut sa interpreteze. Sotul si managerul lui Dion, Rene Angelil, a insistat ca ea sa faca un demo. Dupa ce Celine Dion a inregistrat piesa, Horner a trebuit sa astepte un moment favorabil ca sa ii prezinte piesa lui Cameron. In cele din urma, regizorul a aprobat, desi era ingrijorat ca va fi criticat pentru ca a fost extrem de comercial la finalul filmului. Nu s-a intamplat asa, iar My heart will go on a devenit unul dintre cele mai bine vandute single-uri din toate timpurile si cea mai bine vanduta piesa din lume in 1998.

ARTICOLE SIMILARE

BENDEAC in locul lui MIHAI PETRE la “Romanii au talent”

Juice Santal 2L, pentru toată familia

realitatea

Ce filme și seriale apar pe Netflix în februarie 2024

Andreea Damian

Cannes transformă copiii vedetelor în VIP-uri. Ce surpriză le-a pregătit organizatorii

Andreea Damian

Festivalul de Film de la Cannes va onora anul acesta un actor acuzat de violență domestică

Andreea Damian

BIANCA si Victor Slav – personaje de reality show

Scrie un comentariu