Tabu
PEOPLESlider

Penelope Cruz, gest sublim pentru Donatella Versace

Penelope Cruz a dezvăluit că a căutat-o pe Donatella Versace ca să-i ceară binecuvântarea înainte de a o interpreta în serialul American Crime Story. Actrița, în vârstă de 44 de ani, și-a dorit foarte mult s-o joace pe creatoarea de modă în proiectul despre asasinarea fratelui ei, Gianni Versace.

Vedeta a spus într-un interviu acordat pentru Sunday Life Magazine că a sunat-o pe Donatella înainte de a accepta rolul din Assassination of Gianni Versace: American Crime Story, pentru că avea nevoie de binecuvântarea ei.

„Într-un fel, aveam nevoie de binecuvântarea ei pentru că o respect mult”, a spus Penelope Cruz, adăugând că a vrut totodată s-o umanizeze pe Donatella. „Am vrut să arăt partea ei pe care o știu, vulnerabilitatea și bunătatea ei, dar și simțul autoironiei pe care îl are.”

Familia Versace a transmis într-un comunicat că nu a autorizat producţia şi nici nu a luat parte la realizarea ei, și că totul trebuie considerat „ficțiune”. Totuși, Donatella i-a oferit un buchet de flori actriței după ce aceasta a fost nominalizată la Globul de Aur. Anterior, creatoarea de modă a confirmat că a avut o discuție cu Penelope Cruz, dar a refuzat să dea detalii despre această conversație.

Al doilea sezon din American Crime Story a fost lansat anul trecut și spune povestea asasinării lui Gianni Versace. Serialul prezintă detalii din spatele crimei, cum a ajuns Andrew Cunanan în preajma victimei sale, dar și ce l-a determinat să-l împuște pe designer, chiar pe scările casei acestuia. Din distribuție fac parte Penelope Cruz, Édgar Ramírez și Ricky Martin.

ARTICOLE SIMILARE

Unul dintre marii actori ai României părăsește definitiv scena

Andreea Damian

Cei 3 paşi simpli care pot reduce răspândirea pandemiei de COVID-19

Andreea Damian

A fi roman departe de Romania: ce inseamna sa pleci in cautarea visului american

realitatea

Mâneci lungi la vedere: cea mai tare tendință de modă pentru neconformiste

Andreea Damian

Se deschide noua stagiune la Teatrul Naţional din Bucureşti

Andreea Damian

Fotomodelul fără picior, în finala Miss Italia. E genial cum a răspuns jignirilor

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu