Tabu
HEALTHSlider

Protecţia solară reduce producţia de vitamina D? Descoperirea care îi contrazice pe medici

Cremele și loțiunile de protecție solară NU reduc producția de vitamina D a organismului la majoritatea oamenilor, potrivit noilor cercetări. Studiile anterioare au sugerat că producţia de vitamina D din organism se opreşte după ce ne bronzăm dar și din cauză că aplicăm protecție solară. Dar două studii separate arată că utilizarea protecției solare nu are nici un impact asupra nivelurilor de vitamina D în majoritatea oamenilor.

Vitamina D ajută la fixarea calciului și a fosfatului în organism, potrivit OMS. Lipsa ei în organism poate determina apariţia rahitismului, a cariilor, osteoporozei, dar creşte şi riscul de boli autoimune cum ar fi diabetul de tip I, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, bolile cardiace, accidentul vascular cerebral sau demenţa. Totodată, lipsa acestei vitamine deteriorează ţesuturile şi organele inclusiv măduva osoasă, sânul, colonul, rinichii, intestinul, plămânii, prostata, retina, pielea, stomacul şi uterul.

Organismul produce vitamina D în urma expunerii la soare, adică la radiațiile ultraviolet din lumina solară. Dacă însă ne dăm cu cremă de protecţie şi apoi ne expunem la soare e bine să ştim că aceasta blochează razele ultraviolete de care organsimul are nevoie pentru a produce vitamina D. Cel puțin asta se știa până de curând. Cu toate acestea, razele ultraviolete reprezintă o cauză majoră a cancerului de piele, care este unul dintre cele mai frecvente forme de cancer din lume.

 

Pentru a studia impactul produselor de protecție solară asupra producției de vitamina D din organism, cercetătorii de la King’s College din Londra au împărțit participanții în patru grupuri. Trei au mers o săptămână în vacanță în Tenerife, Spania, unde indicele UV era foarte ridicat. În timpul sejurului, un grup a primit protecție solară de spectru larg – care asigură un echilibru între protecția UVA și UVB (aceste raze joacă un rol important în producerea vitaminei D) – cu factor de protecție solară (SPF) de 15, care oferă protecție UVB și protecție ridicată UVA. Razele UVA sunt cele mai periculoase îmbătrânind pielea și provocând apariția cancerului. Acestea pătrund în profunzime și pot modifica structura celulelor pielii. Ele afectează producția de colagen și elastina ceea ce face ca pielea expusă des la soare să se rideze și să îmbătrânească prematur.

Al grup a primit un produs de protecție solară non-spectru, care avea, de asemenea, SPF 15, dar cu protecție UVA scăzută. Participanții din al treilea grup au folosit propria protecție solară, fără instrucțiuni privind modul de aplicare. După 24, respective 48 de ore de la utilizare, experții au prelevat probe de sânge de la subiecți. Al patrulea grup, cel de control, nu a mers în excursie și a rămas în Polonia.

Rezultatele analizelor au arătat că protecția solară cu SPF 15 aplicată corespunzător pentru a preveni arsurile solari a permis producerea vitaminei D. Mai mult, protecția solară cu spectru larg a permis, de asemenea, o mai mare sinteză a vitaminei D decât o cremă de protecție solară scăzută pentru UVA.

„Crema de protecție solară poate preveni arsurile solare și cancerul de piele, dar a existat o mare incertitudine cu privire la efectele produselor de protecție solară asupra sintezei vitaminei D. Studiul a arătat că produsele de protecție solară, chiar și atunci când sunt utilizate optim pentru a preveni arsurile solare, au permis o sinteză excelentă de vitamina D”, a spus profesorul Antony Young, autorul principal al studiului.

Un al doilea studiu a analizat 75 de studii experimentale publicate, studiile de teren și studiile observaționale publicate între anii 1970 și 2017 care au investigat efectul protecției solară asupra producției de vitamina D. Cercetătorii studiului susțin că teoriile anterioare privind utilizarea protecției solare poate afecta sinteza de vitamina D. Cu toate acestea, ei au spus că dovezile din studiile de teren și studiile observaționale – care au fost efectuate utilizând lumina naturală a soarelui  – sugerează că riscul este scăzut.

ARTICOLE SIMILARE

Emily Burghelea a ajuns din nou la spital. Riscă să ajungă pe masa de operație

Andreea Damian

Mituri despre gripă în care nu ar trebui să mai crezi

Andreea Damian

Este periculoasă tehnologia 5G pentru sănătate? Ce spun experții

Andreea Damian

Incredibila ținută monocromatică a Rihannei la Super Bowl. A costat o avere!

Andreea Damian

Călin Geambașu victorie împotriva mamei copilului său

Tabu Tabu

Cine era Oksana Shachko, cofondatoarea Femen care s-a sinucis la doar 31 de ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu