Tabu
CULTURESlider

Creșterea nivelului mării ar putea să disloce până la 187 de milioane de oameni

Măsurarea topirii gheţarilor în Groenlanda sau în Antarctica este un demers realizat de cercetători de ani de zile. Ritmul este însă înspăimântător!

Gheața din Groenlanda se topește de șase ori mai repede decât acum patru decenii. Anual, se topesc în medie 286 de miliarde de tone de gheață. În anii ‘80, Antarctica a pierdut anual 40 de miliarde de tone de gheață. În ultimul deceniu, numărul a crescut la o medie de 252 miliarde de tone pe an.

Un nou studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences sugerează că ceva catastrofal să întâmplă: creșterea nivelului mării cauzată de topirea accelerată a ghețarilor ar putea avea „consecințe catastrofale asupra umanității”. Cercetătorii au descoperit că, în cel mai rău scenario – în care planeta se încălzește cu 5 grade Celsius în următorii 80 de ani – gheața topită ar putea cauza creșterea nivelului mării cu mai mult de 6,5 metri. Apa ar inunda orașe mari de coastă, cum ar fi New York și Shanghai, dislocând până la 187 milioane de persoane până în 2100. În total, până la 2,5% din populația actuală a lumii ar putea fi strămutată din case, au adăugat cercetătorii. Pentru a înțelege mai bine, Jonathan Bamber, autorul principal al studiului a dat exemplu criza refugiaților din Siria: „Numărul refugiaților sirieni care au sosit în Europa este de aproximativ 200 de ori mai mică decât numărul persoanelor care vor fi strămutate dacă nivelul mprii va crește cu 6,5 metri”, a declarat expertul, potrivit BBC.

S-a subestimat creșterea nivelului mării

Cu o suprafață de aproximativ 1,7 milioane de kilometri pătrați, gheața din Groenlanda acoperă o suprafață de aproape trei ori mai mare decât cea a statului american Texas. Împreună cu gheața din Antarctica, ghețarii lumii  conțin mai mult de 99% din apa planetară, potrivit National Snow and Ice Data Center.

Cea mai mare parte a apei este înghețată în mase de gheață și zăpadă, care pot avea o grosime de până la 3 kilometri. Dar, întrucât activitatea omenirii produce tot mai multe gaze cu efect de seră în atmosferă, oceanele absorb 93% din excesul de căldură produs de aceste gaze. Aerul și apa mai caldă topesc ghețarii mai repede decât s-a crezut.

În 2013, Grupul Interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice a prezis că nivelurile mărilor ar crește cu până la 97 de centimetri până în 2100, dacă emisiile de carbon vor continua să crească.

ARTICOLE SIMILARE

Laptele de migdale este mai malefic decât ai crede – ucide miliarde de albine în doar câteva luni

realitatea

Zoe Kravitz a pozat nud pentru Rolling Stone la fel ca mama sa, Lisa Bonet

Andreea Damian

Chris Martin și Gwyneth Paltrow și-au trimis fiica de 16 ani să lucreze într-un magazin de haine

Andreea Damian

Suferi de anxietate din cauza schimbărilor climatice?

Andreea Damian

Un designer vinde o geantă făcută din limbă de aligator și coloana vertebrală a unui copil

Andreea Damian

Ce este important să știm despre noul coronavirus identificat în China

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu