Tabu
PEOPLESlider

Madonna a fost şi ea victima lui Harvey Weinstein

Madonna susține că şi ea a fost victima comportamentului sexual nepotrivit al producătorului de film Harvey Weinstein. Cântăreața americană a acordat un interviu pentru revista New York Times, în care a declarat că Weinstein „a încălcat linii şi limite”, în perioada în care au lucrat împreună.

Compania Miramax, deţinută la acel moment de Weinstein, s-a ocupat de filmul documentar „Madonna: Truth or Dare”. Vedeta l-a descris pe Weinstein ca fiind „incredibil de sexual” cu ea, deşi era căsătorit şi ea nu era interesată de o relaţie cu acesta.

Cântăreaţa a mai comentat faptul că atitudinea acestuia faţă de femei era „un secret cunoscut”: „Ştiam despre acest lucru şi toată lumea spunea că Harvey se poate comporta astfel pentru că deţine atât de multă putere”.

Când s-a aflat în octombrie 2017 că Harvey Weinstein a violat și a hărțuit sexual mai multe femei, Madonna nu s-a bucurat de răul său. „Dar a fost bine că cineva care a abuzat de putere atât de mulți ani a fost chemat în instanță și tras la răspundere”, a spus diva sexagenară.

Procesul în care producătorul de film va fi judecat pentru agresarea sexuală a două femei va începe pe 9 septembrie, la un tribunal din Manhattan, New York. Pe numele lui Weinstein au fost formulate cinci capete de acuzare, inclusiv viol, iar producătorul, care a pledat nevinovat, riscă chiar şi o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

Peste 70 de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan, Angelina Jolie, Salma Hayek şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Bănică, trucul prin care dă volum părului

Andreea Damian

Andreea Esca și Willmark au ieșit cu familiile în natură

Tabu Tabu

Fifty Shades of Grey: modul în care bestseller-ul deceniului ne-a schimbat viața sexuală

Andreea Damian

Gelozia si incapacitatea de a trai clipa

realitatea

Motivul extraordinar pentru care ar trebui să mergi mai des cu spatele

Andreea Damian

Bandana print | Top 5 piese vestimentare pentru a adopta acest imprimeu

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu