Tabu
LIFESTYLEPsihologieSlider

Pisicilor le place să fie mângâiate iar acest obicei ne aduce numai beneficii

Nu este nevoie de nicio dovadă științifică pentru a ști că petrecerea timpului în compania unei pisici leneșe sau a unui câine prietenos ne binedispune. Dar cercetătorii de la Universitatea de Stat din Washington ne confirmă: doar 10 minute de mângâiat animalul de companie vor reduce nivelul de stres.

În Statele Unite au fost deja implementate programe Pet Your Stress Away pentru elevii care se simt stresați din cauza examenelor, a veștilor și a orice altceva se întâmplă la școală. Elevii stresați pot petrece timp în compania unui câine sau a unei pisici și se speră că acest obicei îi va mai relaxa.

Cu toate acestea, oamenii de știință spun că aceste tipuri de programe fac mult mai mult decât să îmbunătățească starea de spirit a elevilor. Petrecerea timpului cu un prieten blănos reduce nivelul de stres. „Doar 10 minute pot avea un impact semnificativ”, explică Patricia Pendry, autoarea studiului. „Elevii din studiul nostru care au interacționat cu pisicile și cu câinii au înregistrat o reducere semnificativă a cortizolului, hormonul eliberat ca răspuns la stres”.

Cercetătorii au împărțit 249 de elevi în patru grupuri. Primul grup a putut să se joace și să mângâie pisici și câini timp de 10 minute. Cel de-al doilea grup a privit cum alți elevi plimbă animalele de companie, în timp ce al treilea grup a privit cum interacționau elevii cu ele. Cel de-al patrulea grup nu a văzut și nu a atins deloc animalele.

În dimineața următoare, imediat după ce s-au trezit, elevilor li s-au prelevat probe de salivă pentru a determina nivelul de cortizol. Subiecții care au interacționat direct și au atins animalele au prezentat nivelul semnificativ mai mic de cortizol. Cercetătorii vor să analizeze și impactul programului pe patru săptămâni.

ARTICOLE SIMILARE

MATTEO: Fostul iubit al DELIEI are deja doi copii! Se insoara in curand!

Linte rosie, linte verde, mei – Alimente sanatoase: cum le pregatim?

Avea jumătate de tonă şi medicii îi mai dădeau un an de trăit! A slăbit 376 de kilograme

Ce gest a făcut, după divorţ, soţul Rălucai Moianu!

Slabire dramatica in showbiz din cauza criticilor!

Dior își prezintă noua colecție Haute Couture sub forma unui film cu sirene și nimfe

Andreea Damian

3 comentarii

Scrie un comentariu