Tabu
HEALTHPsihologieSlider

Stresul din timpul sarcinii crește riscul dezvoltării tulburărilor de personalitate la copii

Copiii ai căror mame se confruntă cu stresul în timpul sarcinii au mai multe șanse să dezvolte tulburări de personalitate mai târziu în viață, susține un nou studiu.

Studiul Family Ruptures, Stress, and the Mental Health of the Next Generation arăta că stresul mamei din timpul sarcinii, cauzat de exemplu de un deces în familie, poate duce la anxietate, depresie și ADHD la copil. Acesta era unul dintre primele studii realizate pentru a arăta impactul stresului suferit de mamă în sarcină asupra sănătăţii mintale a copilului mai târziu în viaţă.

Cu toate acestea, noile cercetări publicate în British Journal of Psychiatry susțin că este primul de acest gen care a investigat asocierea dintre stresul prenatal și dezvoltarea tulburărilor de personalitate.

Cercetătorii de la Royal College of Surgeons din Irlanda și Institutul Național Finlandez pentru Sănătate și Asistență Socială au evaluat peste 3.600 de femei din Helsinki. Participantele au răspuns la șase chestioanre privind starea sănătății mintale în timpul sarcinii, care includeau întrebări despre nivelurile de stres pe care le-au experimentat. Dintre bebelușii născuți de aceste femei, 40 au fost diagnosticați ulterior cu tulburări de personalitate.

Copiii ale căror mame au suferit de stres în timpul sarcinii aveau de trei ori mai multe șanse să dezvolte o tulburare de personalitate până la împlinirea vârstei de 30 de ani, a fost concluzia oamenilor de știință. Între timp, copiii ale căror mame au suferit de stres prenatal sever au avut de 10 ori mai multe șanse să dezvolte o tulburare de personalitate.

„Sarcina poate fi o perioadă încăecată de stres și acest studiu arată importanța asigurării accesului mămicilor la asistența de sănătate mintală de care au nevoie”, a spus Dr. Trudi Seneviratne, președinte al secției perinatale de la Royal College of Psychiatrists.

Dr. Seneviratne a adăugat că studiul nu ține cont de factorii care ar putea afecta stresul și dezvoltarea copilului, cum ar fi situația financiară a viitoarei mămici, tehnici parentale și dacă au fost abuzate sexual.

Ross Brannigan, de la Royal College of Surgeons din Irlanda și principalul autor al studiului, a declarat că „sunt necesare mai multe cercetări pentru a demonstra o relație cauzală” între stresul prenatal și dezvoltarea tulburărilor de personalitate în rândul copiilor. „Acest studiu evidențiază importanța accesului la serciviile de sănătate mintală și la suport femeilor însărcinate afectate de stres, cât și familiilor acesteia, în timpul perioadei prenatale și postnatală”, a spus Brannigan.

 

ARTICOLE SIMILARE

CHA CHA LITIX! Episodul 73. Alegerile, motiv de sărbătoare la români

Tabu Tabu

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, dezvăluiri despre nuntă. Ce spune actrița despre sarcină

Andreea Damian

Taylor Swift spune că femeile sunt mai mult decât niște „incubatoare pentru bebeluși”

Andreea Damian

Adelina Pestrițu, criticată pe rețelele de socializare pentru pomul ei de Crăciun – iată reacția vedetei!

Andreea Damian

Uleiul de măsline prelungește durata de viață

Andreea Damian

Oamenii care refuză să poarte mască sunt „cel mai probabil sociopați”

Tabu Tabu

2 comentarii

Scrie un comentariu