Tabu
CULTURESlider

Flight Shame, mișcarea care te face să te simți vinovat că zbori cu avionul

Flight shame este o mișcare tot mai populară pe rețelele sociale prin care participanții sunt convinși că evitarea zborurilor frecvente sau folosind curse combinate poate diminua în mod semnificativ impactul negativ asupra mediului înconjurător. Conceptul provine din termenul suedez „flygskam”, care face referire la sentimentul de vinovăție legat de călătoria cu avionul.

Arderea combustibililor eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră, printre care și dioxidul de carbon, contribuind la creșterea temperaturii globale. Sectorul aviatic contribuie cu 2% la emisiile globale și este unul dintre poluatorii care au cunoscut cea mai rapidă creștere.

Și Greta Thunberg a renunțat la avion pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. În luna august, activistav a traversat Oceanul Atlantic într-o barcă de curse cu pânze, pentru a evita o călătorie cu avionul, care ar fi avut un impact foarte mare asupra mediului. Barca în care a călătorit timp de două săptămâni, Malizia II, este echipată cu panouri solare și turbine subacvatice care generează electricitate.

Greta Thunberg este o elevă de 16 ani din Suedia care a inspirat o mișcare internațională de combatere a schimbărilor climatice.

Unele aeroporturi suedeze au raportat acum un declin al călătorilor, pe care unii activiți îl atribuie „efectului Greta”, o nouă conștientizare a impactului umanității asupra planetei și a dorinței de a face diferența.

Maja Rosén din Suedia încurajează oamenii să accepte provocarea de a nu zbura timp de un an, în 2020. Anul trecut a fondat grupul We Stay on the Ground și a început să recruteze și alți activiști pentru a se alătura mișcării. Pentru ca o țară să fie considerată membru oficial este nevoie de 100.000 de persoane.

Nu este doar Suedia. Activiștii de mediu, oamenii de știință preocupați de schimbările climatice și oamenii obișnuiți din alte țări precum Elveția, Regatul Unit, Germania și Statele Unite își limitează călătoria aeriană, dacă nu renunță la aceasta.

Cu toate acestea, alarma globală din ce în ce mai mare cu privire la impactul asupra mediului al aviației vine pe măsură ce călătoriile aeriene continuă să crească, iar companiile aeriene raportează cereri record de zboruri. Economia noastră globală este strâns legată de aviație, deoarece transportă mărfuri și facilitează comerțul. Zborurile de agrement cresc și ele, iar cererea din ce în ce mai mare de servicii precum transportul de două zile și peste noapte a determinat unele companii precum Amazon să investească mai mult în aeronave cu încărcare.

De aceea, pentru companiile aeriene, această nouă mișcare reprezintă o provocare periculoasă. Deja, în țările în care „flight-shame” câștigă teren, creșterea numărului de clienți ai companiilor aeriene prezintă semne de slăbire.

Cum să îți reduci amprenta CO2 când zbori cu avionul

Potrivit unui comunicat LuggageHero, România se află pe locul 16 în Europa (locul 51 în lume) în ceea ce privește cantitatea de emisii produsă de traficul aerian în 2018: 1.7 milioane de tone de CO2 – o creștere de 22% față de anul 2017. Air Transport Action Group informează că zborurile din toată lumea în anul 2018 au produs 895 de milioane de tone de CO2, în timp ce oamenii au produs 42 de miliarde de tone.

Cei de la LuggageHero au transmis și câteva soluții pentru călătorii care vor să-și reducă amprenta de dioxid de carbon.

Evită zborurile scurte

De exemplu, pentru o călătorie de la București la Zagreb, folosind transportul rutier în locul zborului vei reduce emisiile de dioxid de carbon cu mai mult de jumătate. Cantitatea de emisii CO2 corespunzătoare unei persoane care zboară între cele 2 orașe este 240.5 kilograme, pe când folosirea mașinii ar produce 105.3 kg, iar o călătorie cu trenul 66 kg.

Din punctul de vedere al energiei consumate, călătoriile mai scurte de 965 km sunt considerate mai eficiente folosind trenul, autobuzul sau mașina.

Folosește zboruri directe

Zborurile directe economisesc multă energie, pentru că decolările și atingerea altitudinii de croazieră consumă semnificativ mai multe resurse decât menținerea zborului. De fapt, aproximativ 25% din combustibil este consumat în timpul decolării.

Dar ocolește și zborurile foarte lungi

Consumul optim de energie corespunde unui zbor de aproximativ 4800 km. Zborurile mai lungi au nevoie de mult combustibil, ceea ce face aeronava mai grea, deci mai puțin eficientă.

Alege aeroporturi „verzi” atunci când e posibil

Cum le identifici? Programe de reciclare, design inteligent, poluare fonică redusă, control al emisiilor pentru toate vehiculele din aeroport. Aeroporturi renumite pentru eforturile de a proteja mediul înconjurător sunt Boston Logan International Airport, Zurich Airport, sau East Midlands Airport în Anglia.

Zboară la clasa Economy

Cu cât sunt mai multe persoane în avion cu atât energia se consumă mai eficient. În clasa Economy încap mai mulți pasageri, în timp ce clasele Business sau First oferă mai mult spațiu pentru mai puține persoane. De asemenea, clasele Premium au și scaune mai grele, permit mai multe bagaje și folosesc mai multe obiecte în timpul servirii.

Ia bagaje mai puține

Un bagaj mai greu împovărează avionul, diminuând eficiența energetică. Deci păstrează-ți bagajul cât mai ușor, pentru că oricum e mai comod.

Refuză sau reutilizează plasticul

Nu folosi plastic atunci când ești în aeroport sau în avion. Poți evita bețișoarele, paiele sau paharele. Dacă totuși nu poți evita în întregime, încearcă să le refolosești cât mai mult. De exemplu, ai putea să îți aduci mâncarea proprie la bord pentru a o evita pe cea ambalată în plastic.

Alege companiile care reduc amprenta CO2

Există operatori care obișnuiesc să monitorizeze impactul asupra mediului înconjurător, atât pentru consumul clienților cât și al angajaților.

Neutralizează-ți amprenta de dioxid de carbon

Există multe programe non-profit care calculează impactul negativ asupra mediului înconjurător și oferă șansa compensării efectului zborului tău. Prin aceste donații se finanțează eficiența energetică în diferite locuri din lume sau se intervine prin contra-măsuri cum ar fi plantarea copacilor sau achiziționarea cuptoarelor eficiente energetic în Africa.

Rămâi pe Pământ

Te poți implica total, evitând să mai zbori, precum Greta sau alții ca ea. Poți folosi căi alternative de transport: trenuri, autobuze, vapoare, biciclete sau automobile (alături de alți pasageri).

Alătură-te mișcării

Indiferent dacă renunți definitiv la a mai zbura, faci doar câteva schimbări sau chiar mai amâni momentul, poți în continuare să ajuți popularizând îngrijirea mediului înconjurător. Poți alege să susții cercetările sau dezvoltarea industriei aviatice sustenabile energetic sau să soliciți mai mult interes pentru eficientizarea transportului public și să încurajezi lideri locali sau naționali să prioritizeze temele schimbărilor climatice.

ARTICOLE SIMILARE

Consum responsabil. Gesturi mici ca să faci economii la buget

Andreea Damian

Mari expozitii la Viena, in prima jumtate a anului 2015

Astronautele Nasa sunt pregătite pentru prima ieșire a unei echipe exclusiv feminină

realitatea

Regina ține o fotografie nemaivăzută cu Harry și Meghan în sufrageria de la Buckingham

Andreea Damian

Victoria’s Secret vinde fantezii periculoase

Andreea Damian

Cea mai frumoasă femeie din lume, răpusă de cancer la doar 45 de ani

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu