Tabu
BEAUTYSlider

Câți pași trebuie să aibă rutina ta de frumusețe, potrivit dermatologilor

De la toner pentru față și produse de curățare la produse anti-îmbătrânire, industria de beauty și a sa listă interminabilă de opțiuni poate fi copleșitoare. Dar, doar pentru că există atât de multe produse, nu înseamnă că trebuie să le folosești pe toate. Ai grijă să alegi doar cele care ți se potrivesc deoarece o rutină eficientă de frumusețe variază de la persoană la persoană.

Dermatologii sunt de acord că toate femeile ar trebui să aibă o rutină zilnică pentru îngrijirea pielii. Ele trebuie să găsească mereu timpul pe care să-l dedice tenului. Pentru a afla cât de mulți pași ar trebui să urmărim și ce ar trebui să implice acești pași, vei afla din rândurile care urmează.

Pasul unu și doi

Potrivit dermatologului și esteticianului Melanie Palm, există minimum doi pași de îngrijire a pielii pe care toate femeile trebuie să-i urmeze.

Cei doi pași peste care nu ar trebui să se sară niciodată sunt curățarea tenului cel puțin o dată pe zi și aplicarea unei creme de protecție solară dimineața. Protecția solară este „cel mai important produs pentru piele”, deoarece previne îmbătrânirea prematură. Curățarea zilnică a tenului este necesară, deoarece curăță fața de orice murdărie, praf, particule poluante, etc.

Pasul trei

După aplicarea protecției solare, se recomandă aplicarea unei crème care conține vitamina A. Această vitamină ajută la producerea colagenului din piele, la reducerea ridurilor fine și la reducerea petelor pigmentare. Caută seruri cu retinol – văzut drept esențial în rutina de îngrijire a tenului, pentru că are potențialul de a trata probleme precum acneea și petele pigmentare, și poate preveni apariția ridurilor.

Cunoscut și sub numele de Retinol, Vitamina A poate ajuta la creșterea fermității pielii și diminuarea aspectului liniilor fine și ridurilor, poate îmbunătăți semnificativ nuanța neuniformă a pielii, și poate netezi și uniformiza suprafața pielii. Retinolul este cu siguranță un ingredient multifuncțional puternic

Pasul patru

Pe lângă protecția solară și aplicarea de retinol, Dr. Palm recomandă utilizarea unui antioxidant dimineața, cum ar fi vitamina C.

Vitamina C inhibă pigmentarea anormală a pielii, protejează pielea de stresul oxidativ și este un cofactor necesar pentru producerea colagenului. Și alți antioxidanți topici, cum ar fi ceaiul verde, vitamina E sau resveratrolul pot fi eficienți.

Pasul cinci

A cincea etapă în rutina de îngrijire a pielii este utilizarea cremelor care conțin acizi alfa-hidroxi și beta-hidroxi. Cei mai cunoscuți acizi alfa-hidroxi sunt acidul glicolic și acidul lactic. Aceștia lucrează la suprafața pielii pentru a dizolva cu blândețe legăturile dintre celulele moarte și piele, astfel ca acestea să poată fi îndepărtate cu ușurință. Acizii AHA sunt potriviți pentru toate tipurile de piele, reduc ridurile fine, cicatricile rezultate în urma acneei și petele de culoare.

Acizii beta-hidroxi sunt un derivat al aspirinei cunoscut de asemenea și ca acid salicilic. Sunt mai puternici decât acizii AHA și poate penetra pielea la un nivel mai profund, pentru a îndepărta excesul de sebum din pori și a reduce senzația de ten gras. Este perfect pentru pielea cu acnee.

Pasul șase

Al șaselea și ultimul pas în rutina zilnică de îngrijire a pielii este utilizarea cremelor cu celule stem. Proteinele mari din aceste produse nu penetrează pielea, ci stimulează celulele care ajută la anti-îmbătrânire.

În general, rutina de îngrijire a pielii poate conține doi sau șase pași, atât timp cât produsele pe care le folosiți sunt eficiente.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Prima misiune NASA efectuată în spațiu de o echipă alcătuită exclusiv din femei tocmai a fost anulată

realitatea

Trupa Spice Girls anulează turneul mondial

Andreea Damian

Cum şi-a convins un tată fiica să slăbească peste 60 kg. Blonda arată acum ca un topmodel

Rona Hartner a murit! Unde și când are loc înmormântarea

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 22 iulie!

realitatea

A slabit si e intr-o forma de zile mari! Cum arata in bikini Demi Lovato

Scrie un comentariu