Tabu
BEAUTY

Zâmbet de star

Zâmbetul vedetelor a fost întotdeauna un exemplu pentru oamenii obișnuiți. Fiecare avem o vedetă preferată sau ne place zâmbetul seducător al Juliei Roberts sau Scarlett Johansson. Eu pot să spun că, în general, sunt împăcată cu aspectul meu, dar dacă aș putea să schimb ceva la mine, m-aș schimba cu Miss Johansson. Măcar pentru o zi. Zâmbet seducător ca al ei nu am mai văzut parcă la nicio vedetă.

Iar dacă schimbarea ar fi posibilă, soțul meu ar fi în al 9-lea cer. Dr. Jonathan Levine, fondatorul companiei care produce sistemul de albire GoSmile, autor al cărții de mare succes „Smile: The Ultimate Guide to Achieving Smile Beauty” și deținătorul unui cabinet stomatologic, sugerează clienților săi trei look-uri diferite având ca modele pe actrițele Sarah Jessica Parker, Halle Berry și Kate Winslet. Iar când spun look, mă refer la aspectul danturii.

Mie mi se pare că vedetele de mai sus au dinți frumoși, dar nu prea îmi dau seama de diferențe. Ce spune despre Halle Berry este că dinții ei sunt drepți, albi și… perfecți. Sunt aliniați, deschiși la culoare și foarte simetrici. Sarah Jessica Parker are dantura sănătoasă, naturală și… din nou, perfectă. Dinții sunt poziționați perfect, dar nuanța este mult mai aproape de natural. Până de curând, femeile își do­reau nas ca al lui Michelle Pfeiffer, buze ca ale Angelinei Jolie sau sâni ca mai știu eu ai cărei vedete. Dar frumusețea înseamnă și un zâmbet fermecător, și degeaba ai sâni mari, buze senzuale și picioare bronzate, dacă atunci când zâmbești se face gol în jurul tău.

Ce înseamnă estetica dentară?

Această specializare se adresează pacienților care-și doresc dinți sănătoși, bine aliniați, cât mai armonizați cu fizionomia persoanei în cauză și nu în ultimul rând, cât mai albi. Ce intervenții se pot face în acest sens?

Albirea dentară

Una dintre cele mai solicitate intervenții de estetică dentară. Anumiți pigmenți alimentari, cum ar fi cei prezenți în ceai, cafea, vin roșu, tutun etc., pot produce modi­-ficări nedorite ale culorii dinților. În acest caz, o igienă ri-guroasă sau chiar o curățare a dinților în cabinetele de specialitate nu sunt suficiente. Una dintre aceste proceduri este albirea cu lampa cu plasmă Zoom, sistem care dă rezultate în numai o oră și jumătate de tratament în cabinetul stomatolo-gic.

Timpul redus de tratament, lipsa de disconfort, alături de nuanțele foarte luminoase obținute fac din această procedură una foarte des solicitată, în special de persoanele pentru care timpul este prețios. Nuanțele obținute sunt de 8-10 ori mai luminoase decât cele inițiale, iar rezultatul este garantat pentru 2-3 ani.

Fațete ceramice

Excelența în materie de estetică dentară este dată de utilizarea fațetelor ceramice. Acestea sunt eficiente în cazul spațiilor interdentare inestetice, a „înghesuirilor” dentare minore sau în cazul traumatismelor dentare sau leziunilor carioase însoțite de pierderi moderate de substanță dentară. Printre avantajele utilizării fațetelor ceramice se numără conservarea vitalității dinților, lipsa umbrelor inestetice din vecinătatea gingiei, întrucât infrastructura fațetelor ceramice nu este metalică, dar și lipsa reacțiilor alergice datorită biocompatibilității cera-micii dentare.

Implicații

Schimbările de fizionomie sunt foarte vizibile atunci când este vorba despre lipsa unor dinți. Lipsa îndelungată a unor dinți poate duce la micșorarea dimensiunii maxilarului. Procesul este unul natural, organismul scăzând masa maxilarului și a mandibulei, în cazul în care nu trebuie să susțină o dentiție completă. Pe lângă faptul că susțin viitorii dinți, implanturile îmbunătățesc abilitatea de a mesteca, având și un rol estetic.

Acestea mențin osul în stare perfectă, prevenind eroziunea acestuia, îmbunătățind totodată aspectul fizic al pacientului, prin stabilizarea maxilarului superior sau inferior. Prima intervenție la incisivii mei a fost minoră, dar rezultatul a fost nesperat. Parcă sunt mai albi, mai netezi și în mod clar calitatea zâmbetului meu este muuuult îmbunătățită.

Am prins curaj după prima vizită, așa că vor urma și altele în mod sigur. Åži sunt sigură că în estetica dentară există o soluție și pentru viitorul meu zâmbet hollywoodian. Informații oferite de Dr. Oana Taban, Managing Partner DENT ESTET.

ARTICOLE SIMILARE

Cum arata fiica Danei Săvuică în costum de baie

Fura meserie de la make-up artistul vedetelor

Dita Von Teese folosește peste 300 de produse pentru machiaj și coafură

7 trucuri pe care le poti face cu un corector

realitatea

Cum a ajuns Carmen Bruma sa se ingrase 30 de kilograme in doua luni! “Asa a inceput calvarul”

Crema cu efect imediat care reduce ridurile fine din jurul gurii

Andreea Damian

Scrie un comentariu