Tabu
LIFE & LOVESlider

Secretul intimității dintre parteneri: cum să ai parte de sex fantastic după zeci de ani împreună

Toate cuplurile longevive care locuiesc în aceeași casă trec prin crize de intimidate sau pur și simplu plictiseală, există însă modalități de a reînvia o relație, nu e nici greu, nici imposibil.

Din păcate, problemele casnice, trecerea timpului, viața zilnică sunt niște lucruri destul de concret inhibatoare pentru viața sexualp a cuplurilor de vârstă mijlocie. Peste tot în lume, cuplurilor convietuitoare cu peste 25 de ani de trai împreună, au o viață sexuală săracă în plăcere, uneori chiar inexistentă. Atunci când începuturile pline de nerăbdare și plăcere ale unei relații sunt o amintire îndepărtată, oamenii se gândesc destul de simplist:„sexul a devenit cu adevărat plictisitor, nu voi mai avea parte niciodată de plăcerea de la început”. Dar există opțiuni foarte simple pentru menținerea apropierii fizice necesare pentru a menține lucrurile interesante.

Cea mai mare piedică în menținerea unei vieți sexuale activă și satisfăcătoare este rutina sau lipsa de comunicare. Partenerii au obiceiul prost de a se baza pe presupuneri, au senzația că trebuie să elimine atingerile care odinioară le satisfăceau jumătatea doar pentru că li se pare că aceasta nu reacționează destul de entuziast. De cele mai multe ori greșesc cu presupunerile lor.

Prin urmare, primul pas este să stați cât mai mult de vorbă despre ce și cum vă place. Pare complicat căci discuțiile de acest gen sunt cu adevărat foarte personale și fiind oameni ne simțim foarte vulnerabili, însă tocmai pentru că suntem oameni, răspunsul unor probleme casnice e de cele mai multe ori comunicarea. Calmă, cu atenție la nevoile celuilalt, cu sinceritate.

Intimitatea este de asemenea foarte importantă iar ea se menține mai ales cu lcururi mărunte, la îndemâna tuturor. Cu un text care să-i spună: „Mă gândesc la tine” sau: „Aștept cu nerăbdare să te văd diseară”. Cu o atingere a mâinii și o întrebare despre cum a fost ziua respective la muncă, cu mici servicii casnice făcute reciproc. Dacă simți că cineva este amabil și simte ceva față de tine, este mult mai ușor să ai conversațiile ceva mai incomode despre sex sau…în fine, lipsa acestuia din viața voastră. Lăsați deoparte tabu-urile și ideile preconcepute despre vârstă auzite de la străini.

ARTICOLE SIMILARE

Kate Upton a fost desemnată cea mai sexy femeie de pe planetă

Andreea Damian

10 povești incredibile despre sex

realitatea

Ce tendințe de primăvară/vară 2021 să adopți dacă ai peste 50 de ani

Andreea Damian

Cine este, de fapt, iubita lui Reghe. Cu ce se ocupă. Anamaria Prodan a dezvăluit totul!

Andreea Damian

De ce Kate a purtat rochii de gravidă scurte, iar Meghan ar trebui să-i urmeze exemplul

Andreea Damian

Adela Pârvu s-a căsătorit a doua oară. Cum arată soțul ei

Andreea Damian

Scrie un comentariu