Tabu
CULTURELIFESTYLEPEOPLESlider

În anul 2019, fetița lui Laurette a fost agresată la școală căci la noi se practică și bullying pe criterii rasiale

Pentru că ne pregătim de 1 Decembrie și ne vom sărbători iar țara și nevoile și neamul, mi se pare un bun moment să vedem ce se întâmplă cu bullyingul de prin școli. Și asta ai ales pentru că unele dintre situațiile cu care se confruntă copiii vin din agresivitatea cu care se discută acasă despre etnia, culoarea pielii sau chiar condiția socială ale acelor copii care într-un final ajung victimele altora. Să ne înțelegem, eu nu cred că există copii rasiști sau care să fie aplecați spre a umili și ataca alți copii care nu vin din mediul lor social. Cred în schimb că părinții unor copii care devin de la cele mai mici vârste agresori sunt vinovați pentru ce fac odraslele lor. Pentru că îi cresc așa, să disprețuiască tot ce disprețuiesc ei în urma ignoranței sociale și răutății cu care s-au obișnuit adulții români. Vrem o țară ca afară, vrem să fim în UE, în timp ce ne batem cu mâna în piept că suntem români, pe veci aici stăpâni și alte astfel de clișee.

Acum câteva zile, am văzut că Laurette – o fostă asistentă TV – care, dacă nu știți cum arată – este o mulatră foarte frumoasă – a fost la diverse emisiuni TV unde s-a plâns că fetiţa sa, Serena, a ajuns acasă cu dinții sparți, după ce a fost bătută la școală. Asta a scris ea pe Facebook, alături de o poză cu fetița.

sursa foto Facebook Laurette

„Toată copilăria mea și mai apoi adolescența au fost umbrite de răutățile colegilor de școală legate de culoarea pielii mele. Am sperat că odată cu trecerea la democrație, cu deschiderea către Vest, cu evoluția socială, aceste lucruri vor dispărea. Discriminarea rasială în Europa anului 2019 pare scenariu de film. Din păcate, copila mea trăiește același scenariu pe care și eu l-am suportat când aveam vârsta ei. Pentru că este de culoare. Pentru că școala în care învață NU ia măsuri. Pentru că părinții copiilor care o jignesc și o fac zi de zi iau asta ca pe o normalitate. Pentru că violența este, practic, una din materiile care se “predă” cu brio în școlile din România. Joi, fetiței mele i-a fost spartă dantura de către un coleg care nu e la primul incident de genul acesta. Bullyingul repetat la care este supusă Serena de către acest copil a fost tolerat de școală, plângerile mele au fost considerate “răsfăț tv”. Astăzi mă văd nevoită să cer public doamnei ministru a Învățământului să ne facă dreptate. Da, suntem de culoare. Dar asta nu ne face neoameni. Copilul meu este un copil educat crescut cu mult sacrificiu de o mamă singură. Copilul meu nu trebuie bătut, scuipat, batjocorit doar pentru că are o altă culoare a pielii. Sunt o mamă singură și lupt nu doar cu un sistem indiferent, ci și cu o mentalitate extrem de primitivă. Școala nu face nimic pentru a-mi proteja fetița. Pentru că dacă ar fi făcut, nu ajungeam în situația de a o aduce acasă mutilată de acelați coleg care în timp a mai lovit-o de nenumarate ori. Poate că orice mama ar fi avut instinctul de a călca în picioare tot în jur în acel moment în care și-a văzut copilul plin de sânge și cu dințișorul spart. Dar, în ciuda pielii mele ciocolatii, nu sunt animal. Mi-am stăvilit impulsul și am încercat să îmi caut dreptatea la conducerea școlii. Care mușamalizează întregul incident. Așa că cer public doamnei ministru, dascăl la rândul ei, să-mi ajute fetița. Să-i spună dânsa că școala nu înseamnă numai bătăi și jigniri, ci este locul în care va învăța să scrie, să socoteasca, să râdă, să respecte, să prețuiască, să iubească, să își facă prieteni și să își amintească, peste ani, cu drag și nostalgie de “doamna” ei. Vă rog nu-i schingiuiți sufletul copilei mele doar pentru că s-a născut mulatră.”

Desigur, genul acesta de agresiune i se poate întâmpla oricărui copil căci se împing, se atacă, se lovesc la vârsta aceasta – opt, nouă ani. Doar că, fetiței lui Laurette i se întâmplă mai des și toate aceste agresiuni vin la pachet cu acuzațiile copiilor că – „e mulatră”. Acuzații pe care le aud desigur acasă, căci niciun copil neinfluențat de părinți pe care l-am cunoscut eu vreodată (și am cunoscut o grămadă de copii) nu au genul ăsta de atitudine dacă mama, tata, bunicii sau familia lor nu le bagă în cap toate prostiile astea de peșteră.

Am urmărit intervențiile lui Laurette pe Youtube, părerile, din fericire, sunt împărțite în sensul că există deja și oameni care judecă normal și sunt împotriva bullyingului dintre copii, în mod expres împotriva agresiunilor pe criterii etnice sau rasiale. Dar sunt și proaste și proști care au găsit o variantă prin care să-și explice agresiunile astfel încât să poată trăi în continuare sub piatra sub care se târăsc de o viață și dau vina pe aspectul mamei, pe hainele cu care se îmbracă Laurette. Femeile sunt cele mai rele de altfel, una dintre mame – „Pe instagram are niște poze… zici că este catalog de curve” sau altă mamă: „Trebuia să te gândești la copil când te îmbraci vulgar, pozezi vulgar. Sunt sigură că nu a fost numai ura de rasă. Tu nu ești o divă… consecințele”. De altfel, Laurette a povestit că din 38 de părinți care au copii în aceeași clasă cu fetița sa doar trei dintre familii i-au trimis mesaje de susținere, ceilalți au luat apărarea familiei băiatului care i-a bătut fetița, ba chiar mai mult i-au râs în față și au acuzat-o de istericale și teatru ieftin. Între timp fetița nu mai vrea să se întoarcă la școală iar dinții săi care nu mai erau de lapte vor trebui să fie reconstruiți de către un stomatolog mulți ani la rând (din cauza vârstei) până pe la 14 ani când se va putea fixa forma definitivă.

Ironia sorții face ca tocmai Laurette să fie implicată într-o campanie împotriva rasismului realizată la începutul anului.

sursa foto Facebook Laurette

Legea care interzice bullying-ul în şcoli a intrat în vigoare de câteva zile, o săptămână mai exact, iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violenţă psihologică sau fizică. Profesorii vor fi instruiţi astfel încât să recunoască acest fenomen şi să ia măsurile potrivite, informează Mediafax. Aceştia vor învăţa cum să identifice fenomenul şi cum să aplice strategiile şi măsurile potrivite. Dar nu este de ajuns, pe lângă faptul că există o lipsă acută de consilieri și metodologia este încă una incertă, școala nu poate fi responsabilă în totalitate pentru comportamentul copiilor oamenilor proști. Că ce faci, degeaba pedepsești un copil aggressor dacă el apoi merge acasă și e pupat în frunte de mama și tata sau cine o mai fi pe-acasă. Vine și 1 Decembrie 2019 și noi ne comportăm la fel ca-n Evul Mediu deși ne dăm evoluați.

ARTICOLE SIMILARE

Eva Longoria a primit o stea pe Walk of Fame

Andreea Damian

Ramona Păuleanu, mămică de gemeni! A dat vestea cea mare în direct

Andreea Damian

Diana Dumitrescu, prima vacanta cu noul iubit! Nu-si mai ascunde relatia

Secretul Corinei Chiriac! Aşa a slăbit 35 de kilograme

Stiai ca nu stii totul despre sex?

realitatea

Puterea buclelor in jocul tendintelor

Scrie un comentariu