Tabu
CULTURELIFESTYLESlider

Poza cu tigroaica și cei cinci pui ai ei este o victorie pentru cei care se ocupă cu protecția speciei

O fotografie virală a unei tigroaice și puii ei care oamenilor li s-a părut foarte drăguță înseamnă de fapt un motiv de speranță pentru cei care se ocupă cu protecția acestei specii.

Imaginea – realizată de Siddharth Singh, care conduce un safari prin Parcul Național Dudhwa din India – s-a răspândit rapid odată ce a fost împărtășită pe Twitter de Parveen Kaswan. Kaswan lucrează la Serviciul Forestier Indian și este membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, așa că a fost deosebit de mulțumit de ceea ce a văzut în fotografie.

Pentru ochiul neîncercat, pare pur și simplu o imagine frumoasă a unei tigroaice cu puii ei. Dar pentru cei care lucrează în domeniu protecției acestei specii în mod special, imaginea este un semn pozitiv că eforturile lor au rezultat. Faptul că sunt cinci pui este semnificativ, întrucât o astfel de femelă are în general doar trei pui. Singh, care a fost în vizită în parc cu fiul său când s-a deschis sezonul, a fost primul care a documentat această serie excepțională de tigri.

“Urmărim această tigroaică specială deja de patru ani”, a declarat Singh pentru Times of India. „O numim femeia Beldanda după o anumită zonă a pădurii, unde este în general văzută. Este extrem de prietenoasă cu turiștii și merge adesea pe drumul destinat vehiculelor turistice. Chiar și sâmbătă, atunci când am filmat-o, ea se afla pe drum și nu a intrat în panică, în ciuda faptului că ne-a văzut. După [câteva] momente, ea și-a chemat puii și așa am aflat că a născut cinci pui. În caz contrar, [departamentul] forestier ar fi capturat fotografia ei dar doar cu patru pui. ”

Pentru a asigura siguranța puilor, locația lor exactă nu este dezvăluită, iar ruta care trece prin sanctuar a fost închisă publicului pentru următoarele șase luni. Acest lucru va oferi puilor o șansă să crească și să prospere, fără a fi deranjați. De asemenea, familia va fi monitorizată folosind camere ascunse. Managerul rezervației Dudhwa, Sanjay Pathak, a subliniat importanța izolării în acest moment pentru dezvoltarea puilor, întrucât de obicei, tigroaicele rămân ascunse pentru a-și apăra puii de masculii tigri, alții decât tatăl lor, precum și de braconieri. Dându-le spațiul de care au nevoie, rezerva lasă natura să își urmeze cursul.

WWF India este de asemenea fericită. „Cinci pui sunt destul de rari și cu siguranță este destul de încurajator pentru noi”, a declarat coordonatorul de stat Dr. Mudit Gupta. O țară cu 70% din tigrii lumii, India a înregistrat un număr de 2.967 în 2018. Acesta a fost un salt mare față de ultimul recensământ de tigri, care a numărat 2.226 în 2014. O parte a succesului se datorează inițiativelor guvernamentale care includ interdicția de vânătoare și pun mai mult accentul pe educație și conștientizare în satele din țară. De asemenea, s-a investit foarte mult în angajarea gărzilor forestiere suplimentare. Și acum, cu o singură imagine, lumea întreagă poate vedea că eforturile lor nu au fost în zadar.

ARTICOLE SIMILARE

Iata DE CE s-a spanzurat ROBIN WILLIAMS

Marea Mediterană ⎪ Sculpturile subacvatice de la Cannes

Ciocîrlan

Antonia a răbufnit în mediul online. Ce a nemulțumit-o pe artistă

Andreea Damian

A inceput Spotlight – Festivalul International al Luminii

realitatea

Dana Săvuică, secretul pe care l-a ținut ascuns despre fiica sa: „E un subiect tabu”

Andreea Damian

Dieta urmată de Beyonce este periculoasă, cred nutriționiștii

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu