Tabu
PEOPLE

Corina Caragea și-a amânat vacanța în Spania. Ce sfaturi ne dă vedeta

Considerată una dintre cele mai sexy vedete prezentatoare de sport, Corina Caragea este recunoscută ca o pasionată de călătorii. De fiecare dată își sărbătorește ziua de naștere departe de casă și atunci când are câteva zile pleacă într-o vacanță. Astfel că vedeta a publicat un mesaj pe rețelele de socializare și unul pe blog în care își sfătuiește fanii ce să facă dacă vor să plece din țară.
Corina Caragea este o împătimită a vacanțelor exotice și și-a făcut și un blog special în care a publicat mesaje pentru fanii săi. Vedeta știrilor sportive a publicat un mesaj pe rețelele de socializare și altul pe blog. “Mi-am amânat calatorille pentru o perioada. Este mai safe. Ce se întâmplă când anulezi zborul/cazarea plătită, cum e când compania anulează zborul, ce ai de făcut dacă totuși trebuie să călătorești, ce restricții sunt și cum să nu o iei razna în aceste zile dificile”, a scris pe rețelele de socializare. “Mă uit la harta postată pe site-ul NY Times și mă gândesc ce cascadă de lovituri a primit omenirea de la acest virus blestemat. În prima linie: turismul. Și de aici milioane de oameni afectați – evenimente anulate, muzee închise, lovite au fost în plin companiile aeriene, hotelurile, restaurantele. Tocmai a venit și știrea că parcurile Disney din toată lumea au fost închise de teamă coronavirusului. Cu pașaportul în mâna și această harta în făță îmi reconfigurez traseul. Informațiile pe care mă bazez și planurile de călătorie.
În privința acestora din urmă, eu mi-am amânat plecările pentru o perioada și cred că așa ar fi bine să facem toți cu acele călătorii ce nu sunt de maximă importantă. Va voi spune imediat ce am aflat că e de făcut în acest caz, cum ne putem recupera banii.
Pentru cei care trebuie să călătorească totuși, esențial este să se informeze înainte.
Dacă pleci în această perioada, indiferent unde pe glob, fii precaut :
Spălatul pe mâini: gândește-te unde ai pus mâna în ultimele 24 de ore. Apoi gândește-te câte lume a pus mâna pe centură de siguranță sau pe măsuță din avion. Ai obiceiul să îți rozi unghiile? Să îți atungi făță sau să te freci la ochi? Spală-te pe mâini cu apă și săpun și dacă nu ai cum, folosește dezinfectant cu 60 % alcool.
Ai grijă de imunitatea ta – odihnește-te 6-8 ore pe noapte, mănâncă fructe și legume, fă sport. Ignoră toate rețetele minune ce circulă pe internet și nu goli farmacia. Ascultă sfaturile medicilor.
Înainte de călătorie: vorbește cu doctorul tău – dacă pleci însoțit de copii, persoane în vârstă, ești gravidă, ai un sistem imunitar precar, este bine că el să știe și să ții cont de recomandarea lui.
Citește alertele de călătorie de la destinație. Le găsești și pe site-ul MAE. Stai la curent cu regulile autorităților locale, de la o zi la altă poți află că nu mai poți pleca înapoi acasă … și dacă ai probleme, adresează-te consulatului.
Evita aglomerațiile și urmează regulile de igienă. Sunt valabile pentru noi toți, călători sau nu.
Companiile aeriene se pregătesc temeinic în lupta cu acest virus, dezinfectand cu mare rigurozitate avioanele. Uite un video al celor de la Emirates, de exemplu”, a scris vedeta pe blogul ei.

ARTICOLE SIMILARE

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit la o biserică din Ucraina. Care e motivul

Andreea Damian

Cine sunt concurenții de la „Te cunosc de undeva”. Regulă nouă!

Andreea Damian

Motivul pentru care Eliza și Cosmin Natanticu nu au devenit încă părinți. Nu este vorba despre cauze medicale

Andreea Damian

Bogaţii lumii, noapte de pomină la Castelul Bran. Cât a costat petrecerea lui Elon Musk

Andreea Damian

Noul material de studio al lui Lady Gaga are un titlu. Când va fi lansat

Andreea Damian

Acum și Jon Bon Jovi spune lucruri răutăcioase despre Kim Kardashian

Andreea Damian

Scrie un comentariu