Tabu
PEOPLE

Mesajul emoționant al lui Codin Maticiuc pentru fiica sa la un an de la naștere

Fostul crai de Dorobanți care a ajuns actor și producător de filme, a surprins pe toată lumea când a devenit tată. Codin Maticiuc a surprins cu schimbarea la 180 de grade pe care a făcut-o în viața sa particulară dar și în cea profesională. Pentru că bărbatul acum este tată și un respecatat om de televiziune și producător de televiziune și de film pentru marele ecrane.
Codin Maticiuc a surprins pe toată lumea când a anunțat că a devenit tată și iată că trecut un an de la acest eveniment, publicând un mesaj emoționat pe rețelele de socializare pentru fiica lui. “La mulți ani, dragostea mea. Te-ai născut acum un an și parcă nu-mi vine să cred prin câte am trecut deja împreună. Ți-ai dat seama deja că numele tău, Smaranda, este numele bunicii tale și acum că poți să citești rândurile astea sigur ai înțeles și de ce îmi doresc atât de mult s-o moștenești încât am forțat un pic ursitoarele în direcția corectă. Te-ai născut la Miami pentru că tatăl tău muncea la Miami Bici, un film pe care o să-l vezi și tu cândva dar mai ai de așteptat, domnișoară. Datorită acestui lucru ai tu acum două cetățenii și cândva am să te rog să mergi să votezi și la ei că văd că nu prea se mai descurcă. În schimb, din cauza aceluiași lucru când ai împlinit o lună și ai plecat cu mama ta în țară mi-ai răcit îngrozitor. Îmi cer scuze iubita mea pentru asta. O am pe suflet și acum. E din vina mea că te-ai născut pe un meleag unde nu am putut să te cresc măcar până la imunitatea aia de la un an. Iartă-mă. Te-ai întors în țară și ai stat aproape o lună fără mine căci eu mai aveam de muncit la film.

codin maticiuc si samaranda
codin maticiuc si samaranda

M-am întors și am mai recuperat. Ți-am schimbat chiar și unul-două scutece mai mult cât să pot să mă cert cu tine pe tema asta mai târziu când vei fi total nerezonabilă. Vreau să-ți spun că nu cred că a existat vreun copil mai vesel și plin de zâmbete că tine anul ăsta. De fapt nu cred că îți spun ție căci o să-ți pese mult prea puțîn și mult prea târziu. Îmi spun mie, mie cel din viitor care probabil va fi enervat de toanele tale și vreau să-mi amintesc câte râsete necondiționate mi-ai dăruit. Mie. Mie cel care mă hrăneam cu râsetele spectatorilor de la Miami Bici, obținute cu muncă multă. Eu primeam asta acasă gratis dar parcă nu apreciam. Te-am botezat, iubita mea, la biserica construită de bunicul tău care, am uitat să-ți spun, e topit după ține. Îți recunosc că n-am stat mult cu tine. Am și muncit mult acest an între Miami Bici, un proiect la TV, o carte la care muncesc de doi ani și câteva firme. Doar că nu e o scuză, că doar am avut timp și de Neversea și de TIFF și de Untold și de niște LOFTuri. Îmi pare rău că n-am ajuns cu tine la munte și că la mare când mergeai tu pe plajă dis de dimineață cu mămica veneam și eu matol direct de la festival. Ai și răcit o dată puternic și ai stat în spital vreo trei zile cu branula în mânuța ta mică. Tot cu mama ta ai stat, eu doar v-am vizitat zilnic. Cu trei săptămâni înainte să împlineșți primul tău an ceva s-a întâmplat de care am să-ți povestesc cândva. Acel ceva m-a obligat să petrec mai mult timp cu tine. Am stat în casă amândoi mult mai mult decât deobicei. Deodată toate treburile mele au dispărut. Am stat cu ține în brațe mai mult. Cinematografele s-au închis cu Miami Bici cu tot. Te-am observat mai bine. Filmările TV s-au amânat. Mi-ai zâmbit că deobicei și de dată asta am avut timp să-ți zâmbesc înapoi”, a scris Codin Maticiuc pe pagina sa de socialziare.

ARTICOLE SIMILARE

Cum l-a cucerit Gina Pistol pe Smiley. Detalii intime, dezvăluite de prezentatoare

Andreea Damian

Angelina Jolie a găsit soluția pentru pacea mondială

Andreea Damian

Cum arată familia actorului Gabriel Fătu

Tabu Tabu

Alimentul secret pe care Victoria Beckham îl consumă zilnic pentru o piele frumoasă

Andreea Damian

Ashton Kutcher, povestea tristă din spatele succesului

Andreea Damian

Ce frumoasa e sotia lui Rares Bogdan! Foto!

realitatea

Scrie un comentariu