Tabu
LIFESTYLESlider

Influencerele au stârnit furie după ce au transformat măștile medicale într-o tendință inutilă

În timp ce angajații din domeniul sănătății depun toate eforturile să găsească orice echipament de protecție pentru a trata pacienții cu coronavirus, influencerele se pozează pe internet cu măşti pe post de sutiene şi bikini.

Mai multe modele au stârnit furie pe Instagram, după ce au folosit măști de față pe post de bikini, cunoscuți drept quarankini (n.r. – termen provenit din „quarantine“ – engl. carantină – şi „bikini“), dând naștere unei tendințe bizare. Tendința a apărut după ce Organizația Mondială a Sănătății a cerut oamenilor sănătoși să nu poarte măști pe față, deoarece există puține dovezi că i-ar ajuta și că ar fi mai bine să fie folosite de angajații din domeniul sănătății și de pacienții care au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Ulterior, șefii OMS au revizuit recomandarea.

Un grup de influenceri „covidiot”, așa cum i-a botezat Daily Mail, au transformat măștile mult dorite de personalul medical din toată lumea și nu numai într-un accesoriu „must-have” pentru selfie. O influenceriţă din Rusia, Yulia Ushakova, a publicat o fotografie cu ea însăşi purtând două măşti cu filtru pe post de sutien şi o mască chirurgicală de unică folosinţă cu şnur în rol de bikini.

Yulia Ushakova

Utilizatorii au desfiinţat fotografia spunându-i tinerei că ar trebui să-i fie „ruşine“. „Yulia, aceasta este blasfemie! Mai bine le-ai dona aceste măşti bunicilor tale“, se arată într-un comentariu la postarea modelului. „Oare tatăl tău este mândru de aceste fotografii?“, a comentat o altă persoană. „Există o criză mondială cu privire la produsele de protecţie împotriva coronavirusului, iar asta este cea mai proastă glumă pe care o poţi face în aceste zile“, se arată într-un alt comentariu. „Medicii şi asistentele medicale nu au suficiente măşti pentru a se proteja şi trata bolnavii de COVID-19, iar voi luaţi asta în derâdere. Să vă fie ruşine, nu aveţi niciun respect!“, a comentat un alt utilizator.

Modelul şi cântăreaţa Katja, din Cehia, a publicat un selfie în care poartă, la rândul ei, lenjerie intimă creată din trei măşti chirurgicale, în timp ce o mască cu filtru cu protecţie sporită îi acoperă gura.

 

View this post on Instagram

 

😷

A post shared by 👑 BOSS BITCH 👑 (@katjakrasavice) on

Noul trend „quarankini“ a ajuns şi în Australia, adoptat de modelul Jade Marie.

Jade Marie

ARTICOLE SIMILARE

Internetul a „ucis-o” pe Madonna. Diva, confundată cu Maradona

Andreea Damian

Ce dificultăți are Sean Penn în Ucraina

Andreea Damian

RECENZIE: Despre casa plină de clișee construită de Trier pentru vreun premiu

Dora Constantinovici

Andreea Esca, sărbătoare specială în familie

Tabu Tabu

Concurs ⎥ Cea mai bună piesă românească a anului 2020

Ciocîrlan

Cum arata mama Adelinei Pestriţu

Scrie un comentariu