Tabu
lifestyle

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu cu Pistol. Gina Pistol.

TABU.RO: Esti o persoană ordonată?
GINA PISTOL: Sunt foarte ordonată. Stau și mă gândesc acum și cred că o dau deja spre nebunie. Jur. La mine acasă e tot timpul curățenie. Nu suport hainele sau revistele aruncate. La mama acasă eu sunt cea care face curat. Acasă la iubitul meu avem o femeie care ne ajută. Dar mie îmi place să fac curățenie. Așa sunt de mică. Îmi place să dau cu aspiratorul, să spăl pe jos, să șterg praful. Sunt doar două treburi care nu-mi plac. Nu-mi place să spăl vase, dar nici nu suport să le las nespălate. Seara, dacă nu le spăl, nu pot să dorm, să mă odihnesc. Și nu-mi place să calc. Nu-mi plac oglinzile murdare. Iubitul meu stropește mereu oglinda din baie când se spală pe dinți, iar eu stau după el și șterg imediat. Și mai am și două pisici după care curăț tot timpul. Oricum, ideea e că fac curat în fiecare zi.

T: Având în vedere că Gina Pistol e numele tău, ai avut vreodată porecle?
G.P.: Numele de botez e Georgeta Pistol, dar mama m-a strigat Gina de mică. Am avut o gamă largă de porecle legate de Pistol: Mitralieră, Pușcă, Tun, Kalasnikov.

T: Ai tras vreodată cu arma?
G.P.: Am tras, dar nu m-a dat pe spate. Nu-mi plac armele. N-o să-mi iau acum o armă doar pentru că mă cheamă Pistol.

T: Ce facultate ai făcut?
G.P.: N-am făcut facultate. Am făcut Școala de Arte și Meserii Spiru Haret, profilul optică. Deci eu de meserie sunt optician. M-am înscris apoi la Facultatea de psihologie, dar am renunțat pentru că nu aveam timp. Mă gândesc că acum, cât mai pot, să mai fac niște bani. Mai târziu o să fac și facultate. Dar vreau să o fac serios, mai ales că psihologia mă interesează. Știi cum se spune, nu vreau să intru în facultate vacă și să ies bou.

T: Dar de ce vrei neapărat să te faci psiholog?
G.P.: Nu cred că aș profesa vreodată, dar m-ar ajuta să ma cunosc mai bine pe mine însămi, iar apoi să îi cunosc pe cei din jurul meu și poate să mă joc cu mințile lor(râde). Ăsta e un gând ascuns.

T: Până acum te-ai jucat niciodată cu mintea cuiva?
G.P.: Nu. Nu e genul meu. Și chiar urăsc să am genul ăsta de oameni lângă mine. Și am avut cunoștințe, chiar prietene care erau așa. Oameni ascunși și diabolici care făceau orice ca să își atingă scopul. Eu nu sunt așa.

T: Îmi ziceai înainte de interviu că iubitul tău e libanez. Ce-ai învățat de la cultura libaneză?
G.P.: Mama lui e româncă și tatăl e libanez. Ce apreciez cel mai mult la cultura lor, e faptul că familia este extrem de importantă. La noi, de vreo două generații încoace lucrurile astea s-au pierdut. Odată ce pleacă de acasă, copiii nu mai sunt aproape deloc legați de părinți. Nici măcar frații între ei nu sunt așa uniți. În Liban sunt foarte uniți. Mă uitam în restaurante, rar vezi un om singur stând la o masă. În 99% din cazuri vezi familii întregi cu mamă, tată, copil, bunic, mătușă. Și când își fac o casă, preferă să își construiască blocuri mici în care stau toți membrii familiei. Și nu există sărbătoare la care să nu se întâlnească.

T: Tu ai spiritul ăsta, al familiei?
G.P.: Eu am crescut fără un părinte. Părinții mei s-au despărțit când eu aveam șase ani, iar fratele meu un an. Am suferit foarte mult din caza asta. Mama era mereu la lucru ca să ne asigure un trai și mi-a lipsit mult spiritul ăsta al unității. De sărbători, îmi aduc aminte, eram doar eu și fratele meu la masă. Mi-au lipsit chestiile astea și cred că mi le doresc mult mai mult decât cineva care s-a bucurat de ele.

T: Păstrezi legătura cu tatăl tău?
G.P.: Rar. El are o altă familie acum.

T: I-ai spus vreodată cât de mult ți-a lipsit?
G.P.: Nu. Niciodată. Pe măsură ce am crescut mi-am dat seama că așa a fost să fie. Nu dau vina pe nimeni. Mă gândesc acum că plecarea lui m-a făcut mai puternică. Am început să muncesc de la 17 ani, când alți copii la vârsta asta stau pe banii părinților. Când am început să fac mai mulți bani și reușeam să-mi întrețin familia am fost foarte mândră. Chiar și acum îi ajut și mă bucur că pot să îi sprijin.

T: Câți ani ai?
G.P.: 29, fac 30 anul acesta pe 9 decembrie. Sunt săgetătoare cu ascendent în scorpion.

T: Crezi în zodii?
G.P.: Cred mai mult în zodiacul chinezesc. Sunt maimuță, iar caracteristicile zodiei ăsteia mi se potrivesc 100%. Adică îmi place să fiu în centrul atenției, să îi amuz pe cei din jur. Mulți îmi spun că am un simț al umorului dezvoltat.

T: Ești fericită?
G.P.: Da.

T: În fiecare zi?
G.P.: Încerc să fiu fericită în fiecare zi. Mă uit la oamenii de pe stradă și îmi dau seama că problemele mele sunt minore. Faptul că nu ne permitem nu știu ce mașină scumpă nu ar trebui să ne umbrească fericirea. Ar trebui să ne bucurăm de sănătate, de prieteni. Am avut ocazia la o emisiune să întânesc un băiat bolnav dintr-o familie modestă. Copilul are 12 ani și e paralizat, iar familia nu își permitea să îi cumpere Pampers, hrană sănătoasă sau medicamente. Am fost șocată și mă gândeam atunci cât sunt de norocoasă și mi-am propus să apreciez asta mai mult. Eu sunt de părere că putem fi fericiți dacă ne propunem asta. Dacă stăm și ne adâncim în necazuri sau ne plângem în continuu, ne vom simți din ce în ce mai rău.

T: Dacă ar fi să facem un scenariu cu un alt fel de fericire pentru Gina Pistol, cum ar fi el?
G.P.: De când sunt mică am un tablou imaginar în care mă văd. O casă frumoasă, multe animale, un soț, doi copii, o prispă, o curte mare și multă verdeață. Happy family.

T: Când o să faci cei doi copii?
G.P.: Într-un an, maxim doi, vreau neapărat. Nu vreau să aștept mai mult. Mi-ar fi plăcut ca la douăzeci de ani să am inconștiența de a face un copil, dar n-am avut cu cine. Mi-ar fi plăcut să fiu mamă tânără. Mama avea douăzeci de ani când m-a făcut.

T: Ai mințiti vreodată?
G.P.: Da, dar nu minciuni mari. De obicei mințeam ca să nu-i rănesc pe cei din jur. Eu nu am o memorie bună. Și ca să minți, îți trebuie memorie, altfel ești penibil.

T: Care a fost cea mai urâtă perioadă din viața ta?

G.P.: Mie în copilărie mi-au lipsit multe lucruri. Nu aveam nimic, nimic, nimic. Cel mai greu e când mă cert sau mă despart de omul pe care îl iubesc. Am avut câteva despărțiri dureroase. Am plâns, m-a durut, am suferit.

T: La filme plângi?
G.P.: Daaaaa. Ultima dată am plâns la Everything Is Fine. Plâng și la desene animate. Și când mă uit la filme cu iubitul meu, mă întorc să nu vadă că plâng. Încerc să maschez cumva că-mi dau lacrimile. Sunt foarte sensibilă. Animalele, copiii și bătrânii mă emoționează. Când eram copil adunam toate animalele bolnave și încercam să le ajut cumva. Simțeam că e datoria mea. Așa o să-mi educ și eu copii. Oricum, eu cred că părinții poartă o mare vină în comportamentul de azi al copiilor. Dar ei nu se gândesc că dacă acei copii azi rănesc sau omoară un animal, mâine ar putea face același rău unui om.

T: Care ar fi primul sfat pe care i l-ai da fiicei tale?
G.P.: Să fie ea însăși. Să-și asculte instinctul.

T: Ai vreo fobie?
G.P.: Nu-mi place întunericul. Nu mă simt în largul meu. Mă stresează întunericul. Când eram mai mică, mi-era frică și de clipul piesei Thriller. Muream de frică atunci cînd eram la bunica și trebuia să mă duc la WC în grădină.

T: Ai vreodată coșmaruri?
G.P.: Da. Și se repetă. Nu des. Visez că vine sfârșitul lumii și nu pot să dau de cei dragi. De mama, de fratele meu. Și nu pot să-i ajut. Am visat asta de multe ori și mă trezesc frustrată, nervoasă.

T: Înainte de a veni la interviu mi-am rugat câțiva prieteni să-mi zică fiecare ce întrebare are pentru tine. Și toate aveau o tentă sexuală. De ce crezi ca lumea are preconcepțiile astea despre tine?
G.P.: Pentru că lumea asociază Playboy-ul cu sexul, cu prostituția, cu orgiile.

T: Și crezi că doar Playboy-ul e de vină?
G.P.: Mie nici pictorialul din Playboy nu mi s-a părut cine știe ce. Au fost câteva poze mai îndrăznețe, dar nu a fost ceva ieșit din comun pentru revistă. În afară de pozele astea, oamenii nu au niciun motiv să mă alăture ideii de sex. Nu are nicio legătură cu mine ca persoană.

T: Am văzut acum câteva zile un articol depsre tine în care ziceai că ai face sex cu Mihaela Rădulescu…
G.P.: Aaaaa. Ce m-am enervat! Am dat un interviu pentru un site, iar ultima întrebare era "Dacă mâine te-ai trezi lesbiană cu cine ai vrea să faci sex?". Și am răspuns că îmi place cum arată Mihaela Rădulescu, Oana Zăvoranu, Antonia, nicidecum că aș vrea să fac sex cu ele… Și un ziar a preluat din context spunând că eu vreau să fac sex cu femeile astea. Dar nu mi-a plăcut treaba asta. Pentru că lumea zice: "Ia uite-o și pe asta. A văzut că n-a mai fost de mult timp în ziare și s-a apucat să facă declarații ca să șocheze". Mi-a fost jenă față de familia mea, de familia iubitului meu, de prieteni.

T: Care e cea mai mare minciună despre tine care a apărut vreodată în presă?
G.P.: Au fost multe și m-au deranjat pentru că erau scrise din răutate. Am fost la un moment dat cu iubitul meu într-un club din Predeal. Și la masa alăturată stătea Rădoi. Eu pe el și pe soția lui îi știam de când lucram la Nike. Steaua avea contract cu Nike și venea toată echipa să cumpere de acolo. Și ne-am salutat, am schimbat câteva politețuri și atât. Iar Star-ul, oricum revista asta mi se pare hârtie igienică, a scris că eu l-am lăsat pe iubitul meu și am ieșit o jumătate de oră cu Rădoi în parcare și cine știe ce am făcut acolo. Astea sunt lucruri care mă denigrează, îmi creează o imagine urâtă, asta mă deranjează. Eu am cei șapte ani de acasă, am principii sănătoase. Nu mă prefac spre deosebire de multe femei din minunata lume a showbiz-ului care fac compromisuri și într-un fel sunt la tv, cu totul altfel sunt în viața reală.

T: Ți se pare că se  joacă mult teatru în showbizul românesc?
G.P.: Mmmmm, foarte mult. Nu pot să-ți spun cine mă enervează. Dar îi cunosc pe toți și când văd diverse domnișoare pretinzând că sunt vedete, iar ele trec prin mai multe paturi ca să-și ia o poșetă… Și culmea e că presa pe ele le pupă în fund… Nu mai comentez nimic.

T.: Care e principiul la care ții cel mai mult?
G.P.: Să respectăm oamenii. Poate că femeia care ne vinde în piață e mai deșteaptă decât mine. Am chestia asta de când lucram la Zara și la Nike. Clienții mă tratau ca pe ultimul om. Am și momente în care mă enervez pe necunoscuți. În trafic mai ales. Acum, de curând, m-am enervat pe unul. Eram într-o intersecție din care pleca un drum în curbă și individul oprise fix în curbă. Și i-am zis că nu are voie să oprească acolo. Și mi-a răspuns:"Fă, da’ ești chioară?". Îmi venea să mă dau jos și să-l bat. Se mai întâmplă. În rest, respect oamenii.

T: Dacă ar fi să ai Gina Pistol Show, cum ți-ar plăcea să fie?
G.P.: Amuzant. Eu pot fi ironică, autoironică. Mi-ar plăcea ca lumea să râdă și să se simtă bine, dar să și afle lucruri noi.

T.: La Dansez pentru Tine te-ai simțit bine?
G.P.: Da, dar a fost foarte greu. Îngrozitor. Antrenamentele erau oribile. Cel puțin pentru mine care sunt obișnuită să dansez de pe un picior pe altul.

T: Ce muzică te ridică de pe scaun?
G.P.: Îmi place mult Leonard Cohen. Îmi place și Tudor Gheorghe. Am copilărit cu muzica lui. Ascultam și Narghita.

T: Ce crezi că s-ar întâmpla dacă în Bamboo ar pune DJ-ul, la două noaptea, Leonard Cohen?
G.P.: Eeeee. Cred că s-ar bucura, nu știu(râde). Lumea nu mai danseză acum blues. Mi-aduc aminte când eram adolescentă, dansam bluesuri… Abia așteptam un George Michael sau un Guns’N’Roses. Mai ales dacă îmi plăcea vreun băiat…

T: Simți criza?
G.P.: Deloc. Doamne ajută! Și anul trecut și anul ăsta mi-a mers foarte bine. Adică știu că atunci când mă sună îmi vor propune sume mai mici, dar nu sunt afectată.

T: Cât câștigi?
G.P.: Cel mai puțin o mie de euro, cel mai mult patru mii pe lună… Dar se duc așa cum vin. Banii pe care i-am făcut cel mai ușor sunt cei de la Playboy.

T: Te vezi pozând în Playboy și la patruzeci de ani?
G.P.: Dacă o să arăt ca Mihaela Rădulescu, da. De ce nu? Și trebuie să mă lase soțul.

T: Câte operații estetice ți-ai făcut?
G.P.: Două. Buze și rinoplastie. Dar nu sfătuiesc pe nimeni să facă asta.

Fotografii neretușate, de Ioan Nicolae.

ARTICOLE SIMILARE

Herta Muller

realitatea

Claudia Schiffer este înnebunită după păianjeni

realitatea

Madonna a câștigat 110 milioane de dolari într-un an

realitatea

Nicole Kidman pozeaza cu fiica ei de la mama-surogat

realitatea

Mesajele lui Tiger Woods către o vedetă porno

realitatea

Christina Aguilera s-a despărțit de soțul ei

realitatea

Scrie un comentariu