Una dintre cele mai îndrăgite actrițe, cântărețe și vedete de televiziune a avut parte de o petrecere că în povești, două zile și două nopți, căci Mirela Boureanu Vaida a sărbătorit împlinirea unui anișor a celui mai mic membru al familiei ei, Tudor Vaida. Iar petrecerea a durat două zile.
Îndrăgita vedetă de televiziune, care prestează și la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și-a anunțat fanii că vor avea parte de o mare petrecere încă de duminică, 9 aprilie, când a ajuns cu tortul acasă. Astfel că Mirela Vaida a publicat o imagine și o fotografie cu doi dintre copii și tortulețul.
“Am ajuns cu tortul acasă. Trebuia să-l mâncăm abia mâine, când Tudor va împlini un anișor! N-am reușit să îl ținem până mâine!! Copiii și l-au împărțit deja! Deci, îmbrăcăți în pijamale, i-am suflat deja în lumânărică și i-am cântat! Mâine o luăm de la capăt! Petrecerea a început!”, s scris mămică fericită pe rețelele de socializare. Apoi, pe 10 aprilie, a revenit din nou cu fotografii în care se vede un urs, probabil unul dintre cadourile pe care i l-a făcut micuțului dar și un nou mesaj.
“Azi, 1 anișor de când îl avem pe Bucurila! Asta mic e vesel mereu!! Mulțumim, Tudor, ca ne amuzi în fiecare clipă! Să fii sănătos și zâmbăreț toată viață!”, a scris din nou Mirela pe rețelele de socializare. Într-un alt mesaj mulțumea tuturor pentri mesaje și cadouri. “Mulțumim din suflet pentru toate gândurile bune, pentru miile de urări și cuvinte frumoase!! Uite, câtă bucurie!!Mulțumim pentru ursulețul uriaș!! Va îmbrățișăm cu dragoste!”, a mai scris vedetă care e mama de trei copiii minunați.