Tabu
FASHION

Jurnalul unei fashioniste: Aventura, nopti tarzii si sex grozav à la Balmain

Casa de moda Balmain a prezentat colectia de iarna intr-o stralucitoare sala a hotelului Intercontinental, sala ale carei decoratiuni aurii chic aveau sa anticipeze perfect ceea ce urma sa vizionam. Asa, ca si cand s-ar fi intentionat sa se asorteze ca geanta cu pantofii.

Christophe Decarnin ne-a servit un mix de haine ce aratau mega pretios. Predominant aurii, in ton cu sala, toate tipau prin megafonul culorilor “Uita-te la mineee!” Desi una dintre colectiile mele preferate, n-am apucat sa ma bucur in totalitate de ea, deoarece vizibilitatea era serios afectata. N-am inteles niciodata preferinta unora dintre marii creatori de moda de a organiza show-ul in locatii extra glamour si totodata ultra nepretabile unui astfel de eveniment. Lipsa unui aranjament in stil amfiteatru creeaza frustrari tuturor celor carora le-a fost destinat un loc oriunde altundeva mai putin in primul rand. Si chiar si acolo, uneori pot fi probleme.

O spun din proprie experienta – la defilarea Ungaro, un domn corpolent care statea langa mine s-a aplecat pret de vreo 30 de grade in fata, sa vada mai bine, obturand total privelistea pe mai bine de jumatate de rand. Cei din stanga sa au cam spus adio prezentarii, grupul fericitilor privitori ai unui spate demn de un luptator sumo incluzandu-ma si pe mine. Doar cand modelele ajungeau in dreptul meu, puteam sa prind pentru vreo doua secunde ceva din hainele prezentate si mai cu seama spatele. Bineinteles, asta doar daca manechinele aveau mersul mai leganat.

Cam asa s-a intamplat si la Balmain. A lipsit din scena grasul, dar si amfiteatrul. Insa toata lumea a stat apretata in scaune, bucurandu-se de privilegiul de a fi invitatii unui astfel de show, printre cele mai exclusiviste de la Paris. 
Curiosi sa ia pulsul opiniilor celor care pot desfiinta pe loc un designer sau ii pot creiona un viitor promitator in moda, jurnalistii il iau cu asalt pe criticul numarul unu al Parisului, Godfrey Deeny. Zambind, acesta ii sopteste lui Tim Blanks de la Syle.com ca “Toti barbatii straight vor sa-si dea intalnire cu o fata Balmain. E fata cu cel mai hot look pe care-l vezi pe runway.” Stiindu-l spumos, Tim Blanks pluseaza “Ca barbat, ce-ti promite o femeie care poarta aceste haine?” Godfrey Deeny: “Aventura, romantism, exotism, nopti tarzii, sex grozav… Totul. Stii ce vrei sa spun?!”

Ca femeie, Daniela Agnelli, stilist si editor de moda la The Sunday Telegraph, a dezvaluit intr-o nota vesela ca ei hainele Balmain ii sugereaza ca ar trebui sa inceapa o dieta.  Si ma apuc si eu in curand, acum ca tot am aflat care e cel mai hot look. Sufera baba la frumusete, nu?

ARTICOLE SIMILARE

GQ Russia, ,,Only the handsom will survive-™-™

realitatea

Ariana Grande, prințesa de pe covorul roșu la Premiile Grammy 2020

Andreea Damian

Marc și Victoria

realitatea

Daria Werbowy pozeaza in alb si negru pentru Yves Saint Laurent

realitatea

Regina Marii Britanii încetează să mai îmbrace blănuri naturale

Andreea Damian

Cele mai irezistibile modele de genti de umar de dama

realitatea

Scrie un comentariu