Tabu
PEOPLE

Aris are succes internațional dar colaborează și cu mulți dintre colegii ei români

Fosta concurentă de la emisiuni de talente precum “Vocea României”, “X Factor” sau  “The Four” s-a reinventat şi a dat lovitură peste hotare. Este vorba despre Larisa Ciortan pe numele de scenă Aris, care după ce a scos mai multe piese lansează acum o nouă melodie care se numește “Tumblin’ Down” pentru care a lansat și un Lyric Video.

aris cover
aris cover

După hitul “S.O.S.” care a lansat-o pe Aris pe piața internațională, dar și alte piese de succes precum “Love again”, “Streets of Paris” sau “Stop”, solista lansează o nouă melodie care se numește “Tumblin’ down”. Aceasta a fost compusă de Aris, versurile au fost scrise alături de Dare, având o producție muzicală la care au lucrat Vladish, Alexandru Anghel, Dogaru Cătălin și Mr. Gun. “Povestea acestei melodii aduce în prim-plan sentimentele unei persoane aflate într-o relație care se destramă pe zi ce trece și care nu poate face nimic pentru a o salva. De multe ori, oamenii se simt captivi în relații care nu îi mai împlinesc, relații în care indiferența celor din jur doare cel mai tare. Poate fi o relație de iubire sau chiar de prietenie care ajunge într-un punct fără întoarcere, așa că cel mai sănătos este să încheiem acea relație și să mergem mai departe”, spune Aris.

Cine este Aris?
Aris, pe numele ei adevărat Larisa Ciortan, a debutat pe piața internațională în 2018, atunci când a lansat piesa “S.O.S.” care, în varianta remixată de rusul Dj Antonio a ajuns în topurile radio/tv/streaming din multe țări precum Rusia (locul 3 Shazam Rusia Top 100), Ucraina (locul 6 în Shazam Ucraina Top 100), Kazakhstan, Polonia, Belarus, Emiratele Arabe, Grecia, Armenia, Cipru, Moldova, etc. În 2019 Aris devine artist al label-ului independent Damilaris Records și lansează melodia “Love again” produsă de Pink Elephant, piesă care a avut un succes neașteptat de această dată în Coreea de Sud, fiind foarte ascultată și folosită pe aplicația TikTok. O nouă piesă de vară a fost “Streets of Paris”, produsă de Laurențiu Duță a beneficiat de un clip filmat în Paris, orașul dragostei și a fost ascultată și apreciată în țări precum Rusia, Coreea de Sud, Turcia.

aris si puya
aris si puya

În octombrie 2019 a avut loc lansarea piesei “Stop” în colaboarare cu Dj Antonio, semnată cu case de discuri mari din Rusia, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Grecia, Polonia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia, Israel, Cipru. Colaborările de succes dintre Aris și Dj Antonio nu s-au oprit aici, așa că anul acesta au mai lansat împreună o nouă versiune a piesei “Rhythm it’s a dancer” (Snap). În România, Aris – Larisa Ciortan a devenit cunoscută în urmă participării la “Vocea României” în 2015 unde a lăsat în urmă interpretări memorabile ale pieselor “Smells like teen spirit”, “Nothing else matters“ și “What’s up”. De asemenea, a avut colaborări cu artiști români precum Vescan și F. Charm. Cea mai recentă colaborare a fost cea cu Puia care și-a lansat de curând un nou album, iar Aris este vocea de pe refrenele pieselor “ Poveste de copil” și “Una alta”.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

SURVIVOR 2022 | Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat. Câți bani a încasat fostul luptător în Dominicană

Andreea Damian

De ce îi este dor Innei în această perioadă de izolare

Tabu Tabu

Mădălina Ghenea, pe perfuzie! Strigăt disperat de pe patul de spital

Andreea Damian

Ellen Page a anunțat că este transgender

Andreea Damian

Cum arăta la 18 ani Joan Collins, diva aniversată la Hollywood!

Tabu Tabu

Cariera lui R. Kelly se apropie de sfârșit?

Andreea Damian

Scrie un comentariu