Tabu
lifestyle

Simți că amorțești în fața televizorului? Iată câteva mișcări care să te destindă!

Dacă în această perioadă ți-ai format obiceiul de a sta mai mult în fața televizorului sau a altor ecrane, îți recomandăm câteva exerciții care să te destindă.

Când privim la televizor de cele mai multe ori nu adoptăm o poziție sănătoasă, iar corpul nostru și tonusul muscular au de suferit. Iată câteva mișcări care te pot scoate din starea de amorțeală.

1. Planșa

Un exercițiu pe cât de simplu în aparență, pe atât de greu. Pentru a-l face, este nevoie de o saltea, o pătură sau pur și simplu covorul. Ne poziționăm culcat, paralel cu solul, sprijinindu-ne în mâini și labele picioarelor, exact ca în poziția inițială de flotare. Secretul pentru a executa corect acest exercițiu este să menții mușchii abdomenului și fesierii încordați, să nu lordozezi spatele și să nu ridici bazinul prea sus. Putem începe cu sesiuni de 30 de secunde, pe care să le extindem treptat.

2. Ridicări de bazin

Un exercițiu care ne poate ajuta cu tonifierea zonei bazinului, ridicările se execută ușor, neavând nevoie de alte accesorii în afară de o saltea. Ne așezăm pe spate, cu genunchii ridicați, călcâiele pe aceeași linie cu gamba și genunchiul și ridicăm lent, menținem apoi coborâm ușor. Cât menținem este necesar să încordăm fesierii și să nu exagerăm cu unghiul de sprijin pe spate, pentru a nu leza coloana, mai ales zona cervicală.

3. Genuflexiuni

Un exercițiu ușor la prima vedere, genuflexiunile ne pot ajuta să tonifiem bazinul și fesierii. Acest exercițiu este mai eficient dacă îl executăm cu mici greutăți, iar dacă acasă nu avem, putem folosi sticle cu apă. Din poziția verticală, cu picioarele depărtate mai mult de nivelul umerilor coborâm bazinul exact ca atunci când ne așezăm. Este important ca la coborârea bazinului, genunchii să nu depășească vârful degetelor de la picioare. Când ne ridicăm, împingem în călcâie. În tot acest timp, mâinile pot sta în față paralele cu solul, sau îndoite la piept.

 

ARTICOLE SIMILARE

Sezonul chiriașilor de lux

realitatea

Expo Michael Jackson la Londra

realitatea

ANTONIA – rasfat la piscina fara Alex Velea! FOTO!

Jiri Rizek, CEO Flamingo: “Nu va mai fi niciodata la fel-

realitatea

TUR DE NOAPTE: cum se vinde SEXUL RESPONSABIL

realitatea

Dorian Popa, revenire spectaculoasa in LaLa Band

Scrie un comentariu