Tabu
PEOPLE

Majda Aboulumosha, mesaj emoționant împotriva rasiștilor

Chiar dacă este mulatră fermecătoarea actrița și prezentatoare de televiziune este deranjată de ce se întâmplă în lume și că mulți dintre cei din jurul nostru sunt rasiști. Majda Aboulumosha a pățit-o și ea de câteva ori, pentru că este de culoare și fiica ei o moștenește. Iar unii oameni sun răi și au multă ură în suflete. ctrița se lovește des de răutatea oamenilor dar suferă mai ales când fiica ei Jacqueline pățește ceva. Iar micuței i s-a vorbit urât în repetate rânduri. Majda a scris un mesaj emoționant pe pagina ei de facebook care trimite la iubire și pace. “Fără filtru, fără makeup! Mă doare pentru tot ce se întâmplă în lume, nu sunt indiferentă la ceea ce aud, poate că am fost afectată în mod direct când eram mică. Inclusiv acum am fost reticientă dacă ar trebui să scriu sau nu, probabil mi-a rămas o traumă să nu cumva să creadă cei din jur altceva, sau să judece. Dar eu mereu m-am ghidat după ce simt, m-am ghidat după ce transmit oamenilor și să-i știu bine pe toți. Mi-e greu să accept că la unii oameni în suflet e atâta durere încât o împrăștie atât de mult în jurul lor. Știu! Probabil o să spui că noi suntem prea departe de ce trăiesc americanii sau alțîi.

majda actrita
majda actrita

Dar uite … așa s-a spus și despre China… “la noi nu ajunge“. Noi trebuie să fim empatici, dacă nu putem ajută fizic să facem bine, măcar să trimitem un gând bun oriunde în lume. Eu îmi doresc să ajungă bunătatea peste tot în lume. În urmă cu 4 ani când mi-a zis un domn “ia-ți cioară copilul de aici“, am crezut că îmi fuge pământul de sub picioare. M-am uitat la Jacqueline și mi-am dat seama că eu vreau să Aștern bunătate în inima ei, că nu vreau să răspundă cu rău la rău. Și mi-am luat copilul de mână și mi-am văzut de drum, iar când m-a întrebat de ce m-a numit acel om așa, i-am spus că nu a știut cum mă cheamă și că cioara este cea mai inteligență pasăre de pe pământ. Am stat cu prosopul pe mine la plajă până la vârsta de 15 ani, de frică să nu mă bronzez că să fiu “la fel“. Târziu am înțeles că nu era vorba despre mine, era vorba despre ei. Toți oamenii care aleg să jignească, să facă rău, să nu înțeleagă că suntem făcuți să oferim iubire, toți aceșți oameni au prea multă durere acolo în sufletele lor, iar eu ii compătimesc. Sunt un om relaxat, nu-mi doresc nici să impresionez, nici să pozez în vreo fericită, nici să fiu perfectă. Încerc cât pot de mult să va îndemn să va concentrați pe inima voastră, să fiți buni, să va hrăniți sănătos, să oferiți iubire și să nu încercați să fiți “la fel“. Suntem diferiți, dar toți avem ceva în comun … iubirea! Ea e acolo, în inima ta, așa că las-o să fie simțită”, a scris Majda pe pagina ei.

ARTICOLE SIMILARE

Smiley a fost jefuit. Anunțul făcut de artist pe rețelele de socializare

Andreea Damian

Regina Elisabeta a II-a și semnificația ascunsă a celebrelor sale broșe

Andreea Damian

Stevie Wonder va suferi o intervenție medicală majoră

Andreea Damian

Margherita a filmat videoclip de 15.000 de euro

Tabu Tabu

Drama Corneliei Catanga: „Nu respiram”

Andreea Damian

Cum a slăbit Cătălin Crișan peste 30 de kilograme în două luni

Andreea Damian

Scrie un comentariu