Tabu
PsihologieSlider

Nietzsche s-a înșelat: ce nu te omoară NU te face mai puternic. E dovedit științific!

Celebra afirmaţie a filosofului german Nietzsche „ce nu te omoară te face mai puternic“ este universal acceptată şi folosită discuţiile de zi cu zi în toată lumea. Un studiu recent sugerează că truismul este, de fapt, fals şi vine cu argumente care ţin de latura psihologică umană.

Potrivit cercetătorilor, experienţele stresante din trecut nu construiesc o rezilienţă faţă de viitoarele traume. Factorii stresanţi apăruţi în trecut îi sensibilizează pe oameni când au de-a face cu experienţe traumatizante în viitor. Mai mult, cei care trec prin episoade marcante au un risc mai mare să dezvolte tulburări mintale.

La această cercetare au colaborat experţii de la Universitatea Brown, SUA, şi de la Universitatea Concepción din Chile. Echipa de oameni de ştiinţă a examinat nu mai puţin de 1.160 de chilieni, în perioada 2003 – 2011, deci au luat în calcul şi starea de sănătate a oamenilor înainte cu şase luni să se producă evenimentele devastatoare – un cutremur de magnitudine 8,8 pe scara Richter, urmat de tsunami distrugător – şi după.

La începutul studiului, în 2003, niciunul dintre participanţi nu avea un istoric de sindrom post-traumatic sau tulburări depressive. După cataclismele din 2010, 9,1% dintre supravieţuitori au fost diagnosticaţi cu sindrom post-traumatic şi 14,4% cu tulburări depresive serioase.

Riscul de a dezvolta aceste afecţiuni mintale creşte în mod deosebit în rândul celor care experimentează mai multe situaţii de stres, cum ar fi îmbolnăviri, accidente, dispariţia unor persoane apropiate, divorţ, probleme la locul de muncă, probleme financiare, încurcături legale ori pierderi imobiliare.

ARTICOLE SIMILARE

Instagram, schimbare majoră! Ce funcție importantă dispare. Influencerii, cei mai afectați

Andreea Damian

Optimiștii trăiesc mai mult – studiu

Andreea Damian

Ce a vorbit Ruby cu Nosfe la telefon înainte de tragedie

Andreea Damian

Meghan Markle a cheltuit o avere pe garderobă în 2018 – de șase ori mai mult decât cumnata sa

Andreea Damian

Cum au fost păcălite Oana Roman și Ana Morodan să promoveze „Brânza regelui“

Andreea Damian

UNDE ȘI-A PETRECUT DAVID POPOVICI VACANȚA, DUPĂ JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS 2024

Andreea Damian

Scrie un comentariu