Zâna surprizelor, așa cum era denumită cândva, a avut chiar ea o surpriză, dar neplăcută vara aceasta. Și asta pentru că Andreea Marin a vrut să plece în vacanță alături de cei dragi și i s-au dat peste cap toate planurile. Chiar ea a povestit pe rețelele de socializare ce s-a întâmplat.
Vedeta și-a dorit ca cei care o urmăresc pe internet să afle ce a pățit. “O vacanță de neuitat în aceste vremuri tulburi părea o utopie. A și început cu stângul: chiar în ziua plecării, zborul a fost anulat și a trebuit rapid să găsim o altă soluție. Dar să pornim de la alegerea destinației. Nu a fost ușor să ne schimbăm obiceiul: Italia, țara pe care o iubesc, insula Capri care mi-a câștigat inima de ani buni… Dar vremurile te obligă, iată, să schimbi, să te adaptezi… Doream un tărâm cât mai apropiat de România, pentru că e mai prudent acum astfel. În același timp, după oboseala acumulată serios în aceste luni în care munca pentru campania Prețuiește Viața s-a dovedit a fi cu mult peste munca oricum nebună cu care m-am obișnuit, aveam nevoie atât de aer curat și liniște, cât și de soarele care să compenseze timpul destul de lung petrecut în casă în pandemie. Așadar, dacă puteam îmbina mișcarea pe munte la aer proaspăt cu marea, ar fi fost ideal. Și am găsit soluția: Croația, primele zile pe munte, într-un peisaj ireal cu cascade, lacuri cu apă limpede, păsări și pești parcă din răi, cărări și urcuș în inima muntelui săpat de timp, de vânt și de ape – parcul din patrimoniul
UNESCO @plitvicelakesnp e o comoară, pur și simplu. Ce să vă spun de curățenie, disciplină, grijă extraordinară pentru sănătatea oaspeților, dar cu o discreție care îți alungă stresul impus de Covid… Case din lemn destinate cazării, clădite în mijlocul pădurii cu atâta bun gust, ca în mod firesc te întrebai dacă nu ai vrea să trăiești o veșnicie acolo. Mâncare simplă, sănătoasă. Frumusețe fără limite. Apoi am închiriat o mașînă și am străbătut țara spre Dubrovnik pe șosele impecabile, de-a lungul coastei. Destinația, pe bună dreptate, o perlă: muntele se scaldă în mare, apă de cristal. Servicii de notă 10, fără aglomerație. Grijă față de oaspeți și sănătatea lor, bunul simț, calmul, echilibrul, pe toate le-am simțit din plin datorită acestor oameni buni că pâinea caldă. Mâncarea, bună tare. Pește, fructe de mare, salate gătite cum se poate mai bine. Asemănarea cu Italia este uimitoare. Timpul petrecut pe mare cu barcă sau cu ski jetul, plăceri pe care nu le ocolesc o dată pe an, ne-au dus pe insule necunoscute, cu un parfum aparte. (va urma)”, a scris vedeta pe pagina ei de socializare.