Tabu
PEOPLE

Mihai Morar, un an de când e tată din nou. Cum și-a sărbătorit copilul

Omul de radio și televiziune a avut parte și el de sărbătoare zilele acestea când a avut parte de sărbătoare în familie. Pentru că Mihai Morar și-a sărbătorit cel mai mic membru al familiei, pe Roa, care a împlinit un anișor de când a venit pe lume.

mihai morar si roa
mihai morar si roa

Vedeta a postat în ziua cu pricina, pe 24 iulie, un mesaj pe rețelele de socialziare și o imagine cu fiica sa cea mică de când s-a născut. Iar Mihai Morar a scris lîngă imaginea respectivă următorul text: “24 iulie 2019. Ora 9.24. Ora la care am primit o viață nouă, mi s-a așezat în inimă o picătură de Rouă. A trecut de atunci un an, iar picătura din inimă e acum ocean. #RouaMorar”.

mihai morar si toata familia
mihai morar si toata familia

Apoi, împreună cu toată familia au sărbătorit evenimentul cu tort și au făcut o fotografie de grup pe care au publicat-o pe rețelele de socializare. Astfel că lîngă imaginea cu toți cinci și tortul, în care toti poartă același tricou cu Micky Mouse, Mihai Morar a mai scris următorul text: “1 an cu Roua și de 3 ori iubire necondiționată. Sunt mai mult decât tată. Sunt binecuvânTATĂ”. Un bărbat fericit cu trei fete, cu o soție pe care o iubește și o carieră de invidiat. Și să nu uităm că bărbatul a slăbit foarte mult și este de cu 20 de kilograme mai slab decât îl știam.

ARTICOLE SIMILARE

Actrița Ecaterina Ladin e gravidă a doua oară

Tabu Tabu

Celebritățile au adus un omagiu Ucrainei, la Premiile Oscar 2022

Andreea Damian

Cine a obținut custodia Ritei, fiica Ronei Hartner

Andreea Damian

Ce frumoasa e sotia lui Rares Bogdan! Foto!

realitatea

Antonia, schimbare radicală de look! A renunțat la părul lung

Andreea Damian

Xonia s-a întors în țară și e concurentă la un show de stil

Tabu Tabu

Scrie un comentariu