Probabil că a doua întrebare obsesivă, în ordinea importanței, pe care și-o pune orice femeie aflată într-o relație, este: mă înșeală cumva? Desigur, prima este: mă place sau nu?
Ața se face că aceasta a doua întrebare a fost luată foarte în serios de câțiva cercetători care s-au apucat să studieze o așa numită genă a angajamentului. Se pare că unii oameni sunt mai rezistenți decât alții în fața tentațiilor. Ce îi diferențiază pe acești oameni de restul?
Hasse Walum, de la Institutul Karolinska din Suedia, a studiat 552 perechi de gemeni încercând să afle un raspuns. Se pare ca răspunsul se găsește în vasopresina, numita și hormonul apropierii. Deși unii oameni insistă că exista o genă a fidelității, Walum spune că gena despre care se face vorbirea nu ține atât de fidelitate, cât de angajament. Totuși, se pare că ne putem antrena creierul ca să fim mai fideli și mai angajați în relațiile noastre.
John Lydon, psiholog la universitatea McGill din Montreal a descifrat mecanismele prin care oamenii implicați serios în relații fac față tentațiilor. Într-unul dintre studiile efectuate de el, mai multe persoane (femei și bărbați) au fost puse să noteze fotografii înfățișând oameni atractivi. Cele mai bune note le-au primit, cum era și normal, cei mai atrăgători dintre subiecții pozelor respective.
În faza următoare a experimentului, persoanele au primit un set similar de poze, dar și indicația că respectivele persoane își doresc să le cunoască. În această situație, persoanele care ar fi fost considerate în mod normal drept cele mai atrăgătoare au obținut note mai mici decât înainte. Cercetătorii au decis, plecând de la asta, că oamenii atrași de persoane care ar fi putut să dăuneze relației pe care o aveau déjà își spuneau, instinctiv, ca acele persoane nu sunt chiar atât de dezirabile. Totuși, s-au sesizat diferențe de gen. Femeile nu au răspuns la fel ca bărbații.
Dar se pare că nu dragostea sau loialitatea față de partener îi face pe oameni să reziste, ci mai degraba sentimentul că partenerul îți îmbunătățește viața și îți lărgește orizonturile. Arthur Aron, psiholog la Stony Brook University, numește asta “self expansion”.
Experimentele care au demonstrat această teorie au constat în implicarea unor cupluri în diverse genuri de activități. O serie de cupluri au fost puse să execute activități cotidiane, în timp ce altă serie a fost rugată să îndeplinească câte o sarcină mai dificilă, deseori fără prea mult sens. La sfârșitul experimentului, cei care au avut mai mult de furcă cu activitățile au fost și cei care au avut mai multe de sărbătorit, iar asta le-a întărit dragostea și nivelul de satisfacție în relație.