Tabu
PEOPLE

Ileana Stana Ionescu a făcut 84 de ani. Cum a sărbătorit actrița

Celebra actriță de teatru și televiziune, care s-a retras de pe scenă în urmă cu doi ani, a împlinit pe 14 septembrie vârsta de 84 de ani. Ileana Stana Ionescu este căsătorită cu Andrei Ionescu, partenerul ei de viață de peste 65 de ani, care o protejează și o iubește ca în prima zi.
Actrița a stat acasă, în vila din Pipera unde s-a mutat cu soțul ei în urmă cu 2 ani și cu care au avut de furcă de ceva timp. Însă Ileana Stana Ionescu este ajutată de o femeie cu treburile din casă, care gătește, face curat și curățenie. “Cei de la «Teatrul Naţional» m-au sunat şi au întrebat dacă pot veni câţiva actori, foști colegi de teatru cu Ileana, să aduca flori, să-i facă o surpriză soției mele de ziua ei. Le-am spus că nu e cazul, cu pandemia asta, aşa că au decis să trimită cadouri.

Duminică seara au venit cei mai buni prieteni ai Ilenei, actorii Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, şi Ileana Cernat cu soţul. Acum petrecem împreună, în curtea casei, nu riscăm să ieşim. În rest, suntem bine, sperăm să ne întoarcem cu toţii la vieţile de dinainte, la spectacolele de teatru şi la întâlnirile cu cei dragi şi mersul la cumpărături”, a povestit partenerul de viaţă al actriţei, Andrei Ionescu. Cei doi sunt căsătoriți de peste 60 de ani și au împreună un băiat, medic în partea de nord a Statelor Unite ale Americii. Acolo au și un nepot de 10 ani de care le este foarte dor.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Dumitrescu, primele declarații publice despre plecarea de la „Chefi la cuțite”

Andreea Damian

Vedeta serialului „Game of Thrones”, însărcinată cu primul copil

Andreea Damian

Fiicele lui Nicole Kidman i-au găsit o poreclă haioasă după ce au văzut-o într-un film

Andreea Damian

Cum și-au împărțit averea Irinel Columbeanu şi Monica Gabor, la 10 ani de la divorţ

Andreea Damian

Rihanna vrea să cumpere un club de fotbal din Anglia

Andreea Damian

De ce s-a certat Florin Piersic cu fiul său. Cei doi nu mai țin legătura de peste două decenii

Andreea Damian

Scrie un comentariu