Tabu
PEOPLE

Cântărețul Gabriel Dumitru si-a găsit geamănul în Turcia

Multe vedete de la noi sau oameni obișnuiți de la noi au sosii în toată lumea, iar exemple pot fi Denis Ștefan care seamănă cu Andy Garcia sau Cristina Cioran care era leită în urmă cu câțiva ani Cameron Diaz. Dar iată că și solistul de muzică populară Gabriel Dumitru are “un frate” aproape geamăn în Turcia.
Îndrăgitul solist de muzică populară dar și de muzică dance sau de petrecere Gabriel Dumitru a descoperit că are un “frate” geamăn în Turcia. I-au spus prietenii care au fost în Turcia în ultimele luni și chiar i-au făcut capturi de pe televizor cu actorul respectiv, pe care l-ați putut vedea și în câteva seriale pe micile noastre ecrane. Este vorba de Serkan Çayoglu pe care l-ați văzut în seriale ca “Sezonul cireșelor” sau “Ultima linie de apărare”.

serkan-cayoglu“Nu pot să cred cât de bine semăn cu Serkan Çayoglu, m-au spus prietenii care au fost în Turcia și l-au văzut în serialele lor transmise pe posturile lor. Am căutat și eu pe google și am găsit detalii despre el însă este mai mare decât mine, este și el model, cum sunt eu în timpul liber și s-a născut în Germania într-o familie de turci. Semănăm foarte bine și cred că dacă am stă unul lîngă celălalt s-ar putea crede că suntem frați. Mi-ar plăcea să îl cunosc și să stăm de vorba, poate să filmăm un videoclip ceva”, ne-a mărturisit simpaticul solist de muzică populară care are noi proiecte și pregătește noi piese.

ARTICOLE SIMILARE

Ozana Barabancea a petrecut Revelionul la mănăstire, singură. De ce a făcut această alegere

Andreea Damian

Cătălin Botezatu, contract uriaș cu statul pentru măști și combinezoane, în plină pandemie

Andreea Damian

O nouă dramă pentru surorile Ramona și Monica Gabor

Tabu Tabu

Laurențiu Reghecampf, primele declarații în scandalul divorțului!

Andreea Damian

Maria Dragomiroiu, ipostaze sexy pe plaja din Miami. Cum arată în costum de baie la 66 de ani

Andreea Damian

Kim Kardashian a câștigat procesul! Trebuie să primească 2,7 mil. $

Andreea Damian

Scrie un comentariu