Tabu
PEOPLE

Gabriel Dumitru sărbătorit la 30 de ani de colegii de scenă

Pe 4 octombrie îndrăgitul interpret de muzică populară a împlinit frumoasă vârsta de 30 de ani, o cifră rotundă. Gabriel Dumitru a hotărât să dea o petrecere în aer liber în care să se întâlnească cu prietenii și colegii lui de muzică populară, unde solistul s-a simțit extraordinar.
Duminică la prânz, în apropierea Bucureștiului, la Domnești, la Desire Events, îndrăgitul solist Gabriel Dumitru și-a întâlnit prietenii cei mai buni din show-biz. Astfel că dintre cei care au venit să-i ureze “la mulți ani” și să-i ofere o atenție au fost Claudia Ghițulescu, Adriana Bahmuțeanu, Saveta Bogdan, soția lui Jean de la Craiova, Paul Ananie sau instrumentistul Cătălin Iancu.

gabriel dumitru cu saveta bogdanÎmpreună l-au sărbătorit pe solistul care cântă atât muzică populară, dance sau de petrecere. Invitații veniți la ziua sexosului solist nu au venit cu mâna goală căci fiecare a adus câte un dar și nu a venit cu mâna goală. Parfumuri, cămăși, diverse sortimente de vinuri, șampanie sau whisky, s-au numărat printre cadourile primite de Gabriel Dumitru.

gabriel-dumitru la masa cu invitateleÎnsă noi am aflat că cel mai interesant și prețios cadou pe care l-a primit bărbatul a fost o pereche de butoni de aur cu diamante care l-au încântat pe îndrăgitul solist. “M-am simțit extraordinar și eu și invitații mei și țin să-i mulțumesc foarte mult, din inima domnului Costel Capac de la Desire Events, care ne-a făcut să ne simțim ca acasă”, ne-a spus indrăgistul solist. Dacă va mai aduceți aminte acesta a slăbit peste 60 de kilograme și acum arată că un model de top.

ARTICOLE SIMILARE

Bradley Cooper și Irina Shayk au hotărât cu cine rămâne fetița lor

Andreea Damian

Lidia Buble, în pericol să ajungă la închisoare! Câți ani riscă artista

Andreea Damian

Ce nu a știut și nu i s-a spus Oanei Tache despre sarcină

Tabu Tabu

Ce va face Anamaria Prodan cu tatuajul cu Laurențiu Reghecampf de pe umărul stâng

Andreea Damian

Dana Mladin a văzut cum e Parisul în pandemie

Tabu Tabu

Următorul agent 007 ar trebui să fie o femeie, spune fostul Bond, Pierce Brosnan

realitatea

Scrie un comentariu