Tabu
PEOPLE

Actrița Ecaterina Ladin e gravidă a doua oară

Cunoscuta actriță Ecaterina Ladin, pe care o știte toată lumea din serialul de succes de comedie “Las Fierbinți”, unde îi dă viață personajului Dalida, secretara simpatică a primarului. Actrița este însărcinată pentru a doua oară și este în culmea bucuriei
Actrița și soțul ei Laurențiu au aflat recent că vor mai avea un băiețel, fiind deja părinții unuia, Marcu, care are deja 4 anișori. Ecaterina Ladin este însărcinată deja în luna a patra de sarcină și se simte extraordinar. Deocamdată ea va lua o pauză de la filmările serialului de comedie din care face parte și se va proteja pe timpul sarcinii.

ecaterina-ladin-si-familia„Sunt însărcinată în patru luni. Ne-am dorit foarte mult copii și eu, și soțul meu. Încă de când ne-am cunoscut, ne-am dorit. Și Marcu, fiul nostru și-a dorit. Mi-e rău în perioada asta și obosesc foarte repede. Dimineața îmi este foarte somn. Voi avea încă un băiat. Nu am pofte. Dacă văd ceva, îmi este poftă”, a declarat Ecaterina Ladin care este originară din Republica Moldova. Actrița a locuit pe timp de pandemie în Fierbinți, acolo unde socrii ei au achiziționat o casă și au făcut agricultură.

ARTICOLE SIMILARE

Pentru ce sumă se dă Selly jos din pat. Vrea să se extindă pe mai multe zone de activitate

Andreea Damian

Andreea Bălan în război cu Misty, partenera lui Keo, fostul ei iubit!

Tabu Tabu

Secretele nespuse ale Oanei Sârbu

Tabu Tabu

Gabriela Prisăcariu a pus piciorul în prag imediat după nuntă

Andreea Damian

Miranda Kerr a născut un băiețel. Este al treilea copil al fotomodelului

Andreea Damian

Ce a făcut Andreea Bănică cu banii câștigați de la Playboy: „A fost o sumă destul de mare”

Andreea Damian

Scrie un comentariu