Tabu
PEOPLESlider

Mesajul misterios al Ioanei Ginghină! Ce a pățit actrița

Simpatica vedetă de televiziune este foarte activă zilele aste pe rețelele de socializare așa cum și-a obișnuit urmăritorii. Însă se aude că Ioana Ginghină ar fi suspectă de coronavirus și chiar a publicat un mesaj pe rețelele de socializare care însă, la scurt timp, a fost șters. Însă a scris un altul pe care vă invităm să-l citiți.
Să sperăm însă că totul este în regulă cu actrița, care are mai multe proiecte, printre care și serialul în care joacă, “Adela”, produs de Ruxandra Ion, fosta ei nașă. “Am “folosit” canalele mele de comunicare doar ca să aduc lumină celor care mă urmăresc. În toată activitatea mea încerc să fiu cât se poate de pozitivă. Dacă mai greșesc? Este evident că da! Suntem oameni cu toții greșim. Dar trebuie să fim toleranți, să avem răbdare, să ne acceptăm așa cum suntem cu bune și cu rele. Îmi iubesc comunitatea, pentru că ați înțeles că opiniile noastre diferite ne face unici, dar împreună cu ele putem fi prieteni, chiar și virtuali. Trăim vermuri tulburi, cu toții suferim, dar hai să fim empatici mai ales cu cei care trec prin vremuri grele. Cu acest gând să începem weekendul”, a scris vedeta pe pagina ei de socializare.

ARTICOLE SIMILARE

Vedete nascute pe 28 septembrie!

realitatea

Margot Robbie o va interpreta pe Sharon Tate în filmul lui Quentin Tarantino

Andreea Damian

Pisicilor le place să fie mângâiate iar acest obicei ne aduce numai beneficii

Andreea Damian

MET Gala este oficial anulată

Andreea Damian

Probleme de sănătate pentru Liviu Vârciu. Ce diagnostic a primit prezentatorul

Andreea Damian

Ce sa mananci si ce sa eviti in post ca sa nu te ingrasi

realitatea

Scrie un comentariu