Tabu
CULTURE

Stiai ca creierul isi poate reveni dupa anorexie?

Se stia ca anorexicii care pierd foarte mult in greutate sufera si de o micsorare a materiei cenusii, o problema care apare atunci cand persoanele devin subnutrite. Cercetarile legate de aceasta problema efectuate in trecut au aratat ca anorexicii care reusesc sa isi pastreze masa corporala la un nivel decent nu sufera atat de tare la nivelul creierului, dar nu s-a stiut pana acum daca si in cat timp se poate reface materia cenusie in cazul unor persoane care si-au revenit dupa anorexie.
Cristina Roberto, cercetator la Universitatea Yale, a studiat 32 de femei adulte suferind de anorexie si 21 de femei sanatoase cu ajutorul rezonantei magnetice (RMN). Persoanele anorexice au fost impartite in doua grupuri: cele care refuza sa manance si cele care mananca si regurgiteaza. Dupa o scanare initiala a creierelor celor implicate in experiment, participantele la studiu au intrat intr-un program de recapatare a greutatii. Iar in timpul experimentului, s-a observat ca femeile suferind de anorexie care se infometau aveau mai putina materie cenusie prin comparatie cu cele sanatoase. Volumul mediu al materiei cenusii in cazul persoanelor anorexice era de 648 ml, spre deosebire de 680 ml la femeile sanatoase. Iar dupa programul de recapatare a greutatii, s-a observat ca anorexicele ajunsesera la un nivel mediu de 663 ml de materie cenusie. Creierul nu a redevenit normal, dar este posibil ca el sa se stabilizeze daca pacientele isi mentin greutatea.
In schimb, materia alba nu a parut sa sufere modificari semnificative. Pe deasupra, nu se stie inca ce efecte are scaderea in volum a materiei cenusii asupra capacitatilor cognitive ale indivizilor, dar exista speranta ca pana la urma persoanele care sufera de anorexie isi pot reveni.
Roberto a declarat, la sfarsitul studiului publicat in International Journal of Eating Disorders, ca o treime dintre pacienti isi revine complet si o treime ramane bolnava cronic, pentru tot restul vietii. Restul raman intr-o permanenta lupta cu anorexia.   
 

 

ARTICOLE SIMILARE

O postare video a președintelui SUA Donald Trump a fost eliminată din cauza drepturilor de autor

realitatea

Piata imobiliara din Romania revine in forta dupa recesiune – In 2016 s-a inregistrat un record istoric!

realitatea

Weekend la MNAC online ⎢ Seri de lectură pentru cei mici

Ciocîrlan

Fundația înființată în memoria lui Avicii va sprijini oamenii cu afecțiuni mintale

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Stagiune de toamnă

realitatea

Scrie un comentariu