Tabu
CULTURESlider

Arta pentru #colectiv

Au trecut cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv. În tot acest timp, o parte din artiștii români au realizat spectacole, concerte, filme, expoziții de fotografie și pictură inspirate de ceea ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015. S-au organizat evenimente culturale caritabile, iar banii proveniți din donații au mers către supraviețuitori, pentru a-i ajuta să se recupereze. 

Cine poate stabili dacă au fost prea puține creații și evenimente dedicate acestei întâmplări nefaste? Înainte de a ne repezi să oferim un răspuns, vă invit să revizităm arta ca remediu împotriva uitării. Arta pentru #colectiv.

Arta este indiscutabil legată de memorie. Ca să știm cine suntem, trebuie să ne cunoaștem trecutul, iar arta, cu cât este mai legată de prezent, cu atât vorbește mai mult despre ce a fost. 

Astăzi, atât în memoria celor care și-au pierdut viața în urma incendiului de la Colectiv, cât și pentru supraviețuitorii tragediei, amintim câteva dintre producțiile artistice care au încercat să păstreze vie, în conștiința colectivă, amintirea acestui moment tulburător din istoria noastră recentă.

FILM

Documentarul Colectiv, în regia lui Alexander Nanău, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Venenția în septembrie 2019, iar prima difuzare a filmului în spațiul românesc a avut loc la Cinematograful „Florin Piersic” din Cluj, în februarie 2020. 

A fost proiectat și la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a obținut premiul pentru Cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de Film de la Zurich, Elveția. 

Pe 28 februarie 2020, pelicula a intrat în peste 30 de cinematografe din țară. 

De asemenea, Colectiv este și propunerea României la premiile Oscar 2021, la secțiunea Cel mai bun lungmetraj internațional. Este pentru prima dată în istoria cinematografiei autohtone când un documentar reprezintă România la premiile Academiei Americane de Film. 

Din primăvara acestui an, filmul este disponibil pe platforma HBO GO. 

Colectiv spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume.

TEATRU

Pe 27 octombrie 2018, la Centrul Național al Dansului București, a avut loc premiera spectacolului 153 de secunde, în regia Ioanei Păun. Textul care a stat la baza acestei montări a fost scris de Svetlana Cârstean și s-a născut din mărturiile supraviețuitorilor de la incendiul din Colectiv. Conform descrierii spectacolului de pe site-ul CNDB, 153 de secunde este „o radiografie a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii ale supraviețuitorilor, și, totodată, o radiografie macro, ce relevă diagnostice sociale actuale. 153 de secunde pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, pentru a se transforma într-un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj.”

CARTE 

În cadrul celei de-a XIII-a ediții a Salonului de Carte Bookfest, la standul editurii Rao, a fost lansat romanul Perechea dragoste, perechea moarte, scris de Flaviu George Petrescu.

Este o carte dedicată victimelor de la Colectiv, este un răspuns pe care literatura contemporană era datoare să îl dea acelui nefericit eveniment, acelei drame naţionale şi este un produs 100% ficţional, dar care păstrează elementele verosimilului. (…) Este o poveste de dragoste care se destramă în urma acestui incendiu. O jumătate din pereche moare în timpul incendiului, într-un club de noapte din Bucureşti, iar personajul care rămâne este măcinat de o depresie, după acea despărţire.

Flaviu George Petrescu despre romanul Perechea dragoste, perechea moarte sursa: agerpres

FOTOGRAFIE

În octombrie 2016, la Arenele Romane, a fost lansată expoziția de fotografie cu caracter caritabil Angels, un proiect vizual care imortalizează povestea unei supraviețuitoare a tragediei, Tedy Ursuleanu.

Ea a pozat ca model la  propunerea avansată de  fotograful Alex Csiki. Întâlnirea dintre cei doi a rezultat într-o colecție de 24 de fotografii. Lucrările în format mare au fost puse la vânzare sub forma unei licitații, existând și posibilitatea achiziționării unui album cu întreaga serie de instantanee.

Banii strânși au fost direcționați integral către tratamentul de recuperare al lui Tedy Ursuleanu.

În același an, în cadrul Photo Romania Festival de la Cluj-Napoca, Miluță Flueraș și-a prezentat în premieră fotografiile realizate în seara incendiului din clubul Colectiv. Expoziția a purtat numele Tragedia din Colectiv

MUZICĂ 

Pe 2 noiembrie 2015, la doar câteva zile după incendiu, TAXI a lansat, pe canalul de  Youtube al trupei, piesa Ce faceți?. Un fundal negru, în semn de doliu, lasă doar cuvintele și chitara să vorbească despre tragedie. Versurile emoționante  sunt scrise din perspectiva celor care și-au pierdut viața. 

În același an, mai mulți artiști din industria muzicii s-au solidarizat cu victimele de la Colectiv, organizând concerte caritabile.

Anul următor, în cadrul #3010 Festival, 20 de nume din lumea rock-ului românesc au urcat pe scena de la Berăria H și au cântat pro bono.

Banii obținuți din vânzarea biletelor au mers către cei răniți, susținând decontarea tratamentelor medicale. 

Arta pentru #colectiv

Desigur că evenimentele și creațiile prezentate în acest articol nu sunt unicele acte de cultură care au fost dedicate sau inspirate de ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv. 

Sunt doar câteva exemple de producții artistice care cu greu pot fi judecate în termenii valorilor estetice, fiindcă realitatea dură a faptelor și mărturisirilor conținute în aceste creații prevalează. 

Gestul însuși de a încerca să exprimi, într-o formă artistică, o tragedie care a zguduit scena politico-socială este admirabil și, mai ales, necesar într-o societate paradoxală ca a noastră, în care preaplinul de informații învăluie amintirile în uitare.

Fie că suntem revoltați, îndurerați sau reflexivi, că ne dorim să ne manifestăm public sau că preferăm să nu ne exteriorizăm sentimentele și convingerile care ne leagă de Colectiv, poate că un moment intim de tăcere, în semn de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi, își are locul și, mai ales, sensul în această zi. 

ARTICOLE SIMILARE

Inna a pregătit o mare surpriză pentru fani

Andreea Damian

Obiceiul nociv care îți distruge creierul

Andreea Damian

Kick Ass 2: Supereroism ironic, slang şi fiţe de Jim Carrey

Fost model Playboy, despre Donald Trump: „Mi-a oferit bani după sex”

Andreea Damian

Actrița din „Grey’s Anatomy” se alătură distribuției „Sex and the City”

Andreea Damian

Rose Leslie şi Kit Harington au devenit părinți

Andreea Damian

Scrie un comentariu