Tabu
PEOPLESlider

Cum a ratat Alexandra Ungureanu de două ori să ajungă mireasă

Fermecătoarea solistă, care mai nou face parte dintr-un show de stil, a făcut dezvăluiri spectaculoase. Alexandra Ungureanu a povestit într-un interviu exclusiv motivul pentru care nu s-a căsătorit pînă acum deși a fost cerută de nevasta de două ori pînă acum.
La cei 38 de ani ai săi, solistă Alexandra Ungureanu este în continuare necăsătorită deși e frumoasă și talentată. “Am fost cerută în căsătorie de două ori, până acum, cu inel. Dar în ambele situații a fost cumva o forțare a unei context care nu prea funcționa, așa că nu aveam cum să ajungem la un final fericit, dar nici nu au fost așa drame majore.

alexandra-ungureanuPână și despre mine, care nu am dat prea multe din intimitatea mea, s-au făcut diverse speculații și m-am trezit cu tot felul de povești în presă. Când am suferit cel mai mult, nu a știut nimeni, a fost alegerea mea. Iar în ultimii ani, ca să fac loc de ieșire acestor emoții, am mai pus din poveștile mele în cântece, unde capătă viață, dar rămân, totuși, necunoscute, fără chip, fără nume. Și așa mi se pare normal să fie, eu nu am fost cuplată cu persoane publice și m-am gândit că nu e fair să aduc în lumina reflectoarelor pe cineva care nu-și dorește acest lucru”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru revista Viva!

ARTICOLE SIMILARE

O cafenea japoneză utilizează roboți controlați de oameni paralizați

realitatea

Fusta lungă | Cele mai trendy modele de purtat vara aceasta

Andreea Damian

Cine sunt nașii fetiței Ginei Pistol și a lui Smiley

Andreea Damian

Cele mai frumoase idei de cereri în căsătorie care garantează un DA hotărât

Andreea Damian

Mihai Petre, reacție după ce a fost înlocuit cu Alexandra Dinu

Tabu Tabu

Alex Velea dă de pământ cu Cătălin Măruță. Cântărețul face dezvăluiri incendiare

Andreea Damian

Scrie un comentariu