A vorbi despre tinerii artiști români pare un subiect tabu. Tocmai de aceea, ne propunem să vă facem cunoștință cu noua generație de creatori. Astăzi, intrăm în universul digital și plin de culoare al Silviei Horobeanu. Ilustrații 2D, aflate sub influența fauvismului, desenelor animate și a stărilor profund interioare ale artistei, pe care ne-am dori să le vedem, într-o zi, la o expoziție One Night Gallery…
Un proiect despre viitor
Inspirat de titlul cărții lui James Joyce, Portret al artistei la tinerețe este un proiect despre curajul nebunesc, lipsa de prejudecăți și inhibiții, aspirațiile și interesele celor care se pregătesc să (re)scrie istoria.
Ca să rămânem în spiritul vremii, acordăm atenție genului. Nu mai trăim în epoca în care artistele erau doar muzele bărbaților, iar când creau la rândul lor, semnau sub pseudonim masculin.
Actuale. Determinate. Directe. Visătoare. Ingenioase. Diafane. Brutale. Delicate. Barbare. Entuziaste. Neobosite.
Vor o schimbare. Va începe cu ele? Vom mai auzi despre aceste tinere? Timpul va decide. Până la confirmarea venită din partea posterității, să le aflăm ideile, să le judecăm viziunile crude și să le pătrundem universul creativ, care abia începe să prindă contur.
Copila cu copii
Dacă ar fi să-i faci un portret Silviei Horobeanu, încercând să o surprinzi în datele-i esențiale, cel mai probabil, ar reieși o ilustrație digitală în care ea, o copilă, deopotrivă, firavă și impulsivă, ar fi înconjurată de mulți alți copii, animați de dragostea și pasiunea cu care le vorbește despre artă.
Silvia iubește copiii și copiii o iubesc pe Silvia, iar faptul că, din această toamnă, a revenit ca profesoară în liceul pe care ea însăși l-a urmat, nu e deloc surprinzător.
La fel cum nu-i de mirare că una dintre primele scenografii care, din cauza pandemiei, nu a apucat să fie pusă în valoare de lumina reflectoarelor, a realizat-o pentru un spectacol la Opera Comică pentru Copii din București.
Dar condițiile vitrege în care trăim cu toții nu au împiedicat-o să-și împlinească destinul de pedagog. Predă desen unor elevi din clasele V — VIII de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, orașul său natal, iar asta o face extrem de fericită și încrezătoare într-un viitor luminos și colorat.
Copiii mă adoră. Nu mi-a venit să cred cât sunt de respectuoși și de cuminți. Sunt foarte aproapiată de ei și poate că acesta e motivul pentru care sunt foarte ascultători.
SILVIA HOROBEANU
Studii și mentori
Nu se știe dacă Silvia a terminat UNArte sau Unarte a terminat-o pe Silvia. Cert este că a reușit să ducă la bun sfârșit atât studiile de master, cât și pe cele de licență, devenind o specialistă într-ale scenografiei.
Nu i-a uitat pe profesorii care au traumatizat-o, dar nici pe cei care i-au fost mentori și îngeri păzitori în drumul ei către autocunoaștere. Ion Pantilie, profesorul de pictură din liceu a fost cel care a introdus-o în lumea culorilor și a făcut-o să-i iubească pe fauviști. Un alt îndrumător, de data aceasta din facultate, i-a fost doamna profesoară Viorica Petrovici.
Când mi-a văzut primele desene, domnul profesor Ion Pantilie mi-a spus că seamănă cu lucrările unui pictor francez fauvist, Raoul Dufy. Atunci am aflat pentru prima oară de fauvism și m-a fascinat enorm.
SILVIA HOROBEANU
Culoarea ca terapie
Odată cu maturizarea, Silvia a abandonat explozia cromatică a fauviștilor și s-a refugiat în non-culori și scenografii minimaliste. Doar roșul mai distrugea, din când în când, monotonia în alb și negru a schițelor ei de atmosferă.
Observ anumite culori și ele mă ajută să mă cunosc mai bine. Desenând, încerc să mă vindec pe mine.
SILVIA HOROBEANU
Dar sub imperiul unei stări la limita depresiei, și-a învins frica de culori saturate și a început să creeze ilustrații digitale. Acum, desenul grafic i-a devenit cea mai bună formă de terapie. În timp ce experimentează forme și culori, se descoperă pe sine și își dezvoltă capacitățile autoreflexive.
Culoarea și terapia merg mână în mână.
SILVIA HOROBEANU
Fără perspectivă
Silvia nu s-a înțeles prea bine cu desenul în perspectivă, motiv pentru care a început să învețe programe în care să proiecteze în spațiu. Ilustrațiile ei refuză a treia dimensiune, dar asta nu le reduce din valoare și din farmec. Preferă creațiile 2D, fiindcă le consideră mult mai plastice, mai ludice și, pur și simplu, se simte mai liberă și creativă în lipsa volumelor.
Eu și perspectiva nu suntem prieteni.
SILVIA HOROBEANU
Desenele animate sunt adevărate
Vă întrebați de ce ilustrațiile ei par că evadează din realitate în lumea unei veșnice copilării? Este pentru că Silvia de mică a avut o perspectivă naivă asupra lumii reale. Ca orice copil crescut cu desenele animate ale anilor ’90, ea se visa alături de supereroii preferați, trăind mereu în mijlocul aventurii.
Mai mult decât atât, credea cu tărie că pe planeta noastră există un tărâm în care toate aceste personaje conviețuiesc, cu alte cuvinte, că desenele animate nu sunt doar produsul imaginației unor artiști, ci o lume adevărată, palpabilă, unde își dorea să ajungă. Astăzi, copilul din ea își fabrică pe calculator propria lume ideală.
Artă personală și contradictorie
Subiectul principal sunt eu.
SILVIA HOROBEANU
Silvia este o tânără artistă pe cât de timidă și emotivă, pe atât de tranșantă și bătăioasă. Personalitatea ei complexă transpare, mai ales, în ilustrațiile pe care a început să le creeze cu mai puțin de un an în urmă. Prin intermediul lor, nu vrea să vorbească despre lumea de afară, teme politice sau sociale, ci doar să se exprime pe sine.
V-ați aștepta ca atunci când ea are o indispoziție să-și manifeste frustrarea și neputința creând o ilustrație care inspiră melancolie, nu-i așa? Însă este exact invers! Recunoaște că tot ce iese din mâna ei se află sub impulsul unei stări de spirit, dar niciodată rezultatul nu coincide cu trăirea.
Altfel spus, orice desen care exprimă o stare euforică a fost realizat într-un moment de disperare și viceversa. Iar acesta nu-i decât unul dintre multiplele dovezi pentru care artistul și arta sa nu se identifică în orice împrejurare.
La o zi după ce l-am înmormântat pe tata, am făcut desenul ăsta cu O mie și una de nopți. Atunci când sunt cel mai tristă, îmi ies cele mai colorate ilustrații. Unii oameni nu concep și nu înțeleg cum pot să fac asta. Mă cred nebună. Altă dată, când am primit un feedback pozitiv pentru o ilustrație, m-am apucat de următoarea. Eram atât de fericită încât am desenat cel mai depresiv desen. E foarte amuzant.
SILVIA HOROBEANU
Din admirație
Ca orice mare artist în devenire, și Silvia are o listă lungă de creatori pe care îi admiră din umbră. Instragramul a devenit platforma cea mai de succes pe care ilustratorii își expun întregul portofoliu și sunt o sumedenie de artiști talentați pe care-i descoperă cu ușurință. În același timp, e de părere că lucrările originale și stilurile profund personale sunt din ce în ce mai rare.
Ți-aș putea arăta ilustrațiile realizate de doi artiști diferiți și nu ai face diferența, ai crede că sunt făcute de una și aceeași persoană.
SILVIA HOROBEANU
E convinsă că ilustratorii pot fi promovați de influenceri, deși nu sunt tocmai genul de oameni la care ea se închină. Sunt, totuși, printre aceștia sunt și unii mai puțini superficiali, care știu să promoveze și ceea ce contează. De pildă, Blogu’ lu’ Otravă a făcut-o celebră pe o prietenă ilustratoare, Anca Prisicariu, care a ajuns să creeze concepte grafice pentru Inna. Se bucură de genul acesta de demersuri și nu ar refuza o invitație similară.
Viitorul apropiat
În prezent, ea creează doar pentru propria-i plăcere, însă nu exclude colaborări și proiecte cu alți artiști. Și-ar dori să realizeze o instalație în care arta ei să interacționeze cu oamenii prin mijloacele tehnologice avansate ale zilelor noastre precum realitatea augmentată. Se rezumă doar la ilustrații digitale pentru că, după ea, „arată mult mai bine, sunt mai aproape de ce se întâmplă și mai rapid de realizat”.
În plus, își dorește cât mai curând să se apuce de un scurtmetraj de animație care va spune povestea ei și a surorii sale gemene. În copilărie, Silvia credea că sora ei s-a născut pentru că avea un suflet atât de mare încât îl mai putea împărți și cu altcineva.
Final deschis
Silvia Horobeanu are, de departe, una dintre cele mai speciale personalități artistice pe care le-am întâlnit. Deși nu consideră că și-a dezvoltat încă un stil propriu, eu cred că e pe cale să-și creeze o semnătură care va deveni, foarte curând, recognoscibilă dintr-o privire. Și mai cred că nu-i nimic rău în asta, fiindcă unele dintre cele mai frumoase surprize apar atunci când ești sigur că știi cu ce ai de a face. Vă recomand să urmăriți pagina de Instagram a Silviei: silvieh.artmash