Pe 20 noiembrie 2020, Opera din Nisa a lansat premiera online a spectacolului Akhnaten, după creația muzicală compusă de Philip Glass. Spectacolul este disponibil tot weekendul pe canalul de Youtube al Operei din Nisa.
În deschiderea sezonului, Bertrand Rossi, noul director al Operei din Nisa, a programat o producție muzicală rară: Akhanten de Philip Glass. Este ultima parte a trilogiei create de compozitorul new-yorkez, alături de opera faimoasă Einstein on the Beach și mai puțin celebra Satyagraha.
Rara avis
De la prima reprezentație care a avut loc la Stuttgart în 1984, această operă contemporană nu a mai fost pusă în scenă în spațiul francez decât o singură dată. Se întâmpla în 2002, la Opera din Strasbourg. Cu toate acestea, Akhnaten s-a bucurat de montări recente la Metropolitan Opera și English National Opera.
Într-o lume obișnuită cu un repertoriu clasic, în care îi regăsim pe Verdi sau Rossini, Opera din Nisa aduce o creație inedită, realizată de poate cel mai influent muzician al secolului al XX-lea.
Faraonul monoteist
Akhenaton a fost cel mai controversat faraon al Egiptului. El este cel care a realizat marea reformă religioasă, obligându-și supușii să renunțe la credința politeistă. În regatul său, zeul soarelui era singura divinitate recunoscută.
Inspirat de Freud și Velikovski
Când compozitorul american Philip Glass a decis să consacre mai multe lucrări muzicale unor mari figuri ale istoriei, Akehnaton a fost una dintre primele personalități asupra căreia s-a oprit. Pentru această lucrare, Philip Glass s-a lăsat inspirat de Moise și Monoteismul de Sigmund Freud și volumul foarte contestat al lui Immanuel Velikovski, Oedip și Akhenaton. În cel din urmă, autorul trasează o paralelă între legendarul rege al Tebei și faraonul egiptean.
Opera în carantină
În ciuda carantinei, Opera din Nisa a scos spectacolul la data stabilită. La repetiția generală au fost invitați și jurnaliștii de la Le Figaro. Premiera s-a desfășurat pe 20 noiembrie 2020 fără public în sală, dar a fost înregistrată și prezentată în regim de live streaming pe Youtube, unde o puteți vedea în acest sfârșit de săptămână.
Conform celor de la Le Figaro, este o ocazie extraordinară de a descoperi, din confortul propriei case, această superbă realizare muzicală, care se bucură de o scenografie și o coregrafie pe măsură. Toată ingeniozitatea vizuală constă într-o platformă ovală a cărei margine este luminată și conferă iluzia unui disc suspendat undeva la limita dintre cer și pământ.
Coregrafa Lucinda Childs, împreună cu care Philip Glass a lucrat în repetate rânduri, a imaginat regia din Statele Unite și a monitorizat-o de acasă prin videoconferințe. Limbajul corporal aproape caricatural — ca o referință subtilă la Bob Wilson— accentuează sentimentul irealității.
Orchestra este dirijată de Leo Waryski, unul dintre cei mai mari muzicologi ai timpurilor noastre.
Akhanten de Philip Glass
o producție a Operei din Nisa
date premierei: 20 noiembrie 2020
Dirijor Léo Warynski
Regia și coregrafia Lucinda Childs
Scenografia Bruno De Lavenère
Lighting design David Debrinay
Video design Étienne Guiol
Distribuția
Akhnaten Fabrice Di Falco
Nefertiti Julie Robard-Gendre
Reine Tye Patrizia Ciofi
Horemhab Joan Martín-Royo
Amon Frédéric Diquero
Aye Vincent Le Texier
Amenhotep Lucinda Childs
Fiicele lui Akhnaten Karine Ohanyan, Rachel Duckett*, Mathilde Lemaire* Vassiliki Koltouki*, Annabella Ellis *, Aviva Manenti *
Cu participarea dansatorilor de la Pôle National Supérieur Danse Rosella Hightower
*Artiști de la CALM, Centre Art Lyrique de la Méditerranée