Tabu
PEOPLESlider

Cristina Joia, prima apariție după ce a fost desfigurată

Designerul Cristina Joia de la „Visuri la cheie” a fost invitată la emisiunea „Vorbește lumea”, unde a povestit că se recuperează și se simte bine. Aceasta le-a mulțumit fanilor care i-au transmis mesaje de încurajare.

Este prima apariție a Cristinei Joia, după ce a fost atacată cu brutalitate într-un magazin.

„Sunt cât se poate de bine în situația dată și profit de ocazia asta să mulțumesc tuturor oamenilor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Am fost absolut șocată de numărul lor. Abia când am ieșit din spital am realizat cât de mulți oameni au ținut să rupă 2-3 minute din timpul lor ca să-mi trimită un mesaj”, a spus Cristina Joia.

Cristina Joia, prima apariție după ce a fost desfigurată

Ea a mai povestit momentele prin care a trecut în urma incidentului, când a fost dusă la spital și a fost nevoită să aștepte două ore pentru a fi preluată și pentru a primi îngrijiri medicale.

„M-am trezit cu un pumn în față, a fost incredibil de puternică, pe moment nu mi-am dat seama că avea ceva ascuțit la mână și am căzut. Mi-a țâșnit foarte mult sânge, oamenii din jur se uitau, nimeni nu suna la politie sau SMURD, ea a fugit, mi-era foarte rău deja. M-am îndreptat către magazin și o văd pe această femeie care iese din magazin și se îndreaptă către mașină, și am întrebat-o dacă e mașină ei și mi-a răspuns într-un limbaj foarte vulgar pe care nu-l pot reproduce că ce mă intereseza pe mine. Am intrat în magazin și am lăsat-o înjurând. M-am apucat să fac cumpărături, puneam banane, eram cu spatele și când m-am întors m-am trezit cu un pumn în față. Am o tăietură, deci de aici așa, dar este spartă piramida nazală, și-a trebuit să mă opereze de urgență pentru că în câteva ore s-ar fi necrozat țesuturile”, a povestit Cristina Joia.

Cristina Joia a fost atacată de o femeie

Agresoarea ei riscă 5 ani de închisoare

Femeia care a agresat-o violent, într-un magazin, pe Cristina Joia, a fost trimisă în judecată. Ștefania Andrei va trebui sa răspundă pentru acuzația de loviri și alte violențe, asta după ce inițial fusese vizată și de ce aceea de tulburare a liniștii și ordinii publice.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 urmează să decidă dacă femeia se face vinovată de comiterea faptei penale, iar dacă vor ajunge la această concluzie, riscă chiar și cinci ani de închisoare.

În acest timp, agresoarea se află în arest la domiciliu. Și-a recunoscut fapta și a motivat-o spunând că victima ar fi apostrofat-o și ar fi jignit-o, și, mai mult, i-ar fi ridicat ștergătorul de la mașină.

Cristina Joia s-a simțit datoare să-i atragă atenția pentru că mașina agresoarei ar fi blocat o parcare, astfel că șoferița a lovit-o cu pumnul în figură, fracturându-i nasul.

ARTICOLE SIMILARE

Afla cum ar fi bine sa discuti cu copilul tau despre sex

realitatea

Negocierea salarială: De ce noi, femeile, trebuie să vorbim mai mult despre bani

Tabu Tabu

Este oficial. Oana Zăvoranu divorțează de soțul tinerel

Andreea Damian

432 de milioane de dolari a obținut Ed Sheeran din încasările turneului din 2018

realitatea

Bucurestiul in weekend, 28-30 octombrie

realitatea

Feministele atacă melodia „sexistă” a Spaniei la Eurovision

Andreea Damian

Scrie un comentariu