Cristina Joia, designerul de la Visuri la cheie, a povestit un episod groaznic din viaţa ei, când a încercat să ajute o femeie care era bătută de soţul ei. În urmă cu mai mulți ani, ea a fost lovită cu pumnul în ficat de un vecin, chiar în scara blocului.
„Mi-am luat un pumn în ficat, când m-am băgat la un vecin care-și bătea soția în bloc. S-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, stăteam în altă parte atunci”, a mărturisit Cristina Joia.
Ea a mai povestit momentele prin care a trecut în urma incidentului de luna trecută, când a fost dusă la spital după ce a fost bătută într-un magazin din Capitală. Cristina susține că a fost nevoită să aștepte două ore pentru a fi preluată și pentru a primi îngrijiri medicale.
„Sunt cât se poate de bine în situația dată și profit de ocazia asta să mulțumesc tuturor oamenilor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Am fost absolut șocată de numărul lor. Abia când am ieșit din spital am realizat cât de mulți oameni au ținut să rupă 2-3 minute din timpul lor ca să-mi trimită un mesaj.
Când m-a adus Smurd-ul, am stat două ore în curtea spitalului, pentru că erau foarte mulţi oameni, din accidente auto, foarte grave, o asistentă mi-a zis să stau afară, să nu risc să păţesc ceva. Şi în momentele alea, m-am simţit singură. Soţul meu nici nu era în Bucureşti”, a spus Cristina Joia.