PASTILA de ARTĂ ⎢ Autoportretele lui Marisol

Anii 1960, New York. Artista Marisol creează sculpturi pornind de la subiecte mundane: o cină, o căsătorie, un moment de sărbătoare. În aparență, nimic nu este ieșit din comun. La o privire mai atentă, descoperim că toate personajele reprezentate de artistă au o alură foarte familiară. Marisol realizează serii de sculpturi cu forme regulate, în care toate personajele sunt construite după chipul și asemănarea ei. Să fie vorba de narcisism? 

Muza mea sunt eu

Înainte de toate, este o chestiune practică. Pentru sculpturi, Marisol are nevoie de modele ca să-și construiască mulajele. Dar artista își găsește inspirația și puterea de a crea doar după miezul nopții. Nu este tocmai convenabil pentru modele să o acompanieze în timpul studiilor ei nocturne, motiv pentru care se hotărăște să devină propria sa muză. Astfel, poate lucra la orice oră dorește. În plus, este și gratuit. 

O privire critică

Acestea nu sunt unicele motive pentru care evită să apeleze la alți oameni. Pentru Marisol, sculpturile sunt un mijloc de a critica mediile pe care ea le frecventează. În loc să reprezinte figuri din cercul de cunoscuți, care s-ar putea recunoaște în creațiile ei, își multiplică imaginea propriului chip. Creațiile ei capătă, în acest fel, mai multă profunzime și subtilitate.

Muțenia pământului

În epocă, Marisol este un star al lumii artiștilor, apropiată de mișcarea Pop Art. Deși este nelipsită de la toate seratele mondene ale societății boeme new-yorkeze, artista e departe de a fi sociabilă. 

În viața cotidiană, preferă să păstreze tăcerea, în timp ce opera ei vorbește direct și răspicat despre credințele sale. Sculpturile sale sunt o critică vehementă la adresa lipsei de autenticitate a mediilor artistice închistate în convenții sociale. 

Lumea obtuză pe care Marisol o detestă transpare la nivel sculptural, dezvoltându-se într-o estetică foarte expresivă. Felul în care ea alege să-și îmbrace personajele, situațiile în care le plasează și, mai ales, formele dreptunghiulare în care le ține captive sunt mai mult decât grăitoare.   

Perspective multiple

Probabil că mai există încă un motiv pentru care nu încetează să se dedubleze în opera ei. Pentru Marisol, arta este o manieră de a-și explora toate fațetele identității. Un autoportret cu șapte capete, creat în perioada 1961-1962, evidențiază predilecția ei pentru autoanaliză, pluriperspectivism și deconstrucție.