Tabu
PEOPLESlider

De ce nu mai apare Meghan Markle pe certificatul de naștere al fiului ei

Archie, fiului lui Meghan Markle și al prințului Harry, nu ar avea numele mamei trecut pe certificatul de naștere. Meghan spune că Palatul Buckingham a determinat-o să-și schimbe numele pe certificatul de naștere al fiului.

The Sun scrie că fosta actriță, în vârstă de 39 de ani, „și-a șters în secret” prenumele, Rachel Meghan, din document în iunie 2019, la aproape o lună după nașterea lui Archie. Dar nu din proprie voință, spune aceasta. În schimb apare „Alteța Sa Regală, Ducesa de Sussex”.

Numele prințului Harry a fost, de asemenea, modificat pentru a adăuga cuvântul prinț, așa că scrie: „Alteța Sa Regală Prințul Henry Charles Albert David, Duce de Sussex”.

Deși fiul fostului cuplul regal s-a născut pe 6 mai 2019, nașterea lui nu a fost înregistrată până în 17 mai. Modificarea numelor părinților a avut loc pe 5 iunie.

Schimbarea ar fi fost realizată chiar în perioada în care s-au scurs primele detalii cu privire la ruptura dintre frații Harry și William, precum și de restul casei regale britanice.

În ceea ce o privește pe Kate Middleton, pe certificatele de naștere ale copiilor este scris numele său mic, ceea ce i-a determinat pe jurnaliștii britanici să califice drept mai puțin obișnuită decizia luată de Meghan.

Schimbarea numelui, dictată de Palat?

Pe de altă parte, schimbarea ar putea fi percepută ca un omagiu adus prințesei Diana, mama Prințului Harry, care a folosit mereu titulatura de „Alteța Sa Regală, Prințesa de Țara Galilor”.

„Schimbarea numelui pe documentele publice în 2019 a fost dictată de Palat, după cum au confirmat documentele înalților oficiali ai Palatului”, a declarat reprezentantul lui Meghan într-o declarație adresată Us Weekly. „Acest lucru nu a fost solicitat de Meghan, Ducesa de Sussex și nici de Ducele de Sussex.”

Meghan și Harry, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit în mai 2018 și au devenit părinți un an mai târziu. Cuplul și-a anunțat intențiile de a se retrage din familia regală în ianuarie 2020 și și-au finalizat sarcinile în martie. Apoi s-au mutat definitiv în California.

ARTICOLE SIMILARE

„Cottagecore” și apariția fanteziei rurale moderne

Andreea Damian

Meghan Markle, în lacrimi. Tatăl ei a făcut anunțul neașteptat

Andreea Damian

Katy Perry a urcat pe scenă într-o rochie uriașă! Ce fețe au fost imprimate pe ținuta ei

Andreea Damian

Mircea Bravo a spus public sumele pe care le încasează din YouTube

Andreea Damian

Evenimente in weekend, 4-6 noimebrie

realitatea

Ce mai fac graviduțele Laura Cosoi și Dana Rogoz în plină pandemie

Tabu Tabu

Scrie un comentariu