Tabu
CULTURESlider

Netflix – Firefly Lane | Cât durează o prietenie?

Firefly Lane este un serial inspirat după bestsellerul lui Kristin Hannah, Aleea cu licurici, disponibil pe platforma Netflix din România începând cu data de 3 februarie 2021.

Serialul pune în scenă parcursul prieteniei dintre Tully și Kate, la început două adolescente, una introvertită (Kate) și alta cea mai tare fată din școală (Tully). Ambele își urmează visul de a deveni jurnaliste celebre. Prietenia lor ține mai bine de 30 de ani, iar visul lor devine realitate. Parcursul celor două personaje până la maturitate cât și încercările pe care le au până și după maturitate vor fi relatate pe parcursul episoadelor.

Conform IMDB pentru Firefly Lane a fost filmat un singur sezon care conține 10 episoade. Genul serialului este dramă|romance.

Firefly Lane este unul din extrem de puţinele seriale în care acţiunea are loc în trei perioade diferite (şi niciuna în prezentul nostru). Fiecare episod se țese între cele trei linii temporale care au doar ocazional un sens tematic.

Trei decenii se prietenie tumultuoasă

Tranziția celor două protagoniste în adolescență (interpretate cu farmec de Ali Skovbye și Roan Curtis) la cele două femei mature din anii ’80, până la doamnele ajunse deja la vârsta de 40 de ani. Se pare că fiecare perioadă de timp a fost scrisă de oameni cu totul diferiți, potrivit Variety.

De fiecare dată în centrul atenţiei sunt Kate (Sarah Chalke) şi Tully (Katherine Heigl), de la sfârşitul anilor ’70, când cele două eleve de liceu se întâlnesc pentru prima dată pe strada lor, Aleea cu licurici, în anii ’80, când amândouă vor să dea lovitura în televiziunea de provincie, şi în 2004, când Kate se reinventează în urma unui divorţ costisitor emoţional, iar Tully este prezentatoarea unei emisiuni extrem de populare.

Tully este o forță carismatică a naturii care transformă durerea trecutului ei în aur, în timp ce Kate este umbra ei bună, constantă, care se străduiește să-și pună propria amprentă.

Marele merit al serialului Firefly Lane este faptul că abordează o mulţime de teme dificile şi provocări din viaţa femeilor, explorând în acelaşi timp două personalităţi extrem de diferite. Indiferent de perioadă, Kate şi Tully, fiecare cu propria viziune asupra lumii, au parte de opţiuni similare, dar fac alegeri foarte diferite, ceea ce le şi face să se afle în 2004 în poziţii foarte diferite.

Heigl este cel mai mare atu al serialului. Fostei actrițe din Grey’s Anatomy i se datorează o revenire de ceva vreme. În urmă cu aproximativ 15 ani, ea a fost unul dintre cele mai căutate nume de la Hollywood, iar un trio de rom-com-uri de succes (Un pic însărcinată – Knocked Up, 27 de rochii – 27Dresses, Adevărul gol-goluț – The Ugly Truth) păreau să-i fi consolidat cariera de vedetă de film cu drepturi depline.

ARTICOLE SIMILARE

Fosta asistentă a lui Mariah Carey susține că managerul vedetei a agresat-o fizic și a numit-o “târfă”

realitatea

„All I Want for Christmas Is You” i-a adus lui Mariah Carey peste 60 mil. $

Andreea Damian

Nicki Minaj a anulat concertul din Arabia Saudită. Motivul invocat de artistă

Andreea Damian

Ce filme romanesti apar in 2016?

realitatea

Alimentul la care Nea Mărin a renunţat de 20 de ani şi pare că a întinerit

Andreea Damian

Vocalistul Prodigy – Keith Flint a murit. Avea 49 de ani

realitatea

Scrie un comentariu