Tabu
FASHION

Dries Van Noten stilizeaza la Paris look-ul baietilor din cartierele bucurestene

Tocmai s-a-ncheiat Saptamana Modei de la Paris – “Sectiunea Barbati”, in cinstea careia am ciocnit o cupa de sampanie acum vreo doua-trei zile. Bine, recunosc, am ciconit mai mult in cinstea mea, decat a Saptamanei Modei, caci tocmai mi-am sarbatorit ziua de nastere. Si cadoul a fost pe masura.

Ce-ti poti dori mai mult de ziua ta decat sa fii in capitala modei, in mijlocul unei armate de modele, spectatori, jurnalisti, buyeri etc. toti barbati, toti bine facuti. Atat de bine facuti, ca nici nu stiai unde sa fii mai atent. La haine? La modele? Sau la cei de langa tine?

Insa nu va grabiti sa ma invidiati doamnelor (doar unii dintre domni au voie), caci toti cei despre care va vorbesc sunt gay.  Asa, ca un blestem. Sa nu care cumva sa fie prea frumos pentru a fi si adevarat.
Oricum, pe mine sa nu ma intrebati nimic despre colectii, ca trebuie sa dau fuga sa descarc fotografiile facute, pentru a-mi reaminti. Eu m-am alaturat celor din categoria care au fost atenti la orice, numai la haine nu.

Inferenta nu e valabila si pentru show-ul Dries van Noten.  Aici am avut un adevarat deja-vu.  Dries se numara printre designerii exceptionali pe care i-a dat Antwerp, al carui magazin sofisticat se pozitioneaza in varful preferatelor mele dintre cele din  Paris. In acest sezon, desi am observat un styling bun, taieturi fine si materiale de asemenea, camasile patate cu stropi multicolori si pantalonii din denim prespalat, voit manjiti cu aceleasi gigantice pete de vopsea indigo, mi-au contractat sprancenele initial a mirare, iar, mai apoi, a suspiciune.

Mai vazusem undeva acest look, dar nu mai stiam unde. Sa fi fost in excursia din Israel, unde, in cartierul evreilor fanatici, am luat parte la o scena isterico-umoristica?! O turista imbracata intr-un tricou cu maneca scurta a fost impanata cu cerneala din cap pana in picioare de un domn cu perciuni in codite lungi si palarie cat roata lui Mos Ion Roata. Motivul? Fusese ofensat de faptul ca fata, sigur vreo destrabalata fara niciun Dumnezeu, nu-si acoperisera bratele si indraznise sa si vina asa, despuiata, in zona cu pricina, ce se voia a fi mai mult stat in stat, decat un simplu cartier. 

Dar nu, parca nu de asta imi amintesc modelele lui Dries… A! Stiu! De Militari. Un alt cartier celebru (pentru noi cel putin), in care baietii buni adora acest gen de jeansi. Sigur, nu semnati de Van Noten, insa ce mai conteaza daca arata la  fel?!

ARTICOLE SIMILARE

Lily Allen va purta o rochie de mireasa Chanel by Karl Lagerfeld

realitatea

Rihanna lansează un brand de fashion de lux

Andreea Damian

Ce părere aveţi despre biker bags?

Style crush: Olivia Palermo

Street fashion: Sonia

realitatea

Monica Bellucci, insarcinata si aproape goala pe coperta Vanity Fair Italia

realitatea

Scrie un comentariu