Tabu
PEOPLESlider

Andreea Marin, la un pas de moarte

Andreea Marin a povestit prin ce momente de cumpănă a trecut în tinerețe, când avea doar 20 de ani. Din păcate, momentul îngrozitor s-a repetat câțiva ani mai târziu.

Vedeta a pierdut două sarcini. „Durerea a venit ca din senin, ca un cuţit împlântat în stomac. Apoi, o mână nevăzută a tras cuţitul în jos., am zis eu, de colo, încercând să-mi adun ultimele fărâme de curaj.”, a mărturisit Andreea Marin.

Frumoasa prezentatoare a mai rămas o dată însărcinată, când era căsătorită cu Ștefan Bănică Jr., dar din nou, sarcina a fost una extrauterină. Șansele de supraviețuire ale fătului pe care îl purta în pântece erau minime. Chiar de ziua ei de naștere, a intrat în sala de operație pentru avort.

„Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani. Nu-mi găseam liniştea şi mintea mea derula la nesfârşit: şi dacă e pe partea sănătoasă, bisturiul îmi va reteza, odată cu ea, şi ultima şansă”, a mai spus Andreea.

Andreea Marin are o fiică, Ana Violeta, de 13 ani

Pe 15 decembrie 2007, Andreea Marin trăia una dintre cele mai fericite zile din viața ei. Vedeta și-a strâns la piept fetița pe care și-o dorea atât de mult. Ana Violeta s-a transformat într-o adolescentă superbă, împrumutând trăsăturile frumoase de la părinții ei celebri.

ARTICOLE SIMILARE

Detoxifierea cu apa si lamaie – cea mai buna alegere de dimineata

realitatea

Gal Gadot a născut a patra oară. Copilul a primit un nume cu o însemnătate specială

Andreea Damian

5 motive să ai un poncho în garderobă

Andreea Damian

Alin Oprea și Medana s-au căsătorit. Primele imagini de la cununia civilă

Andreea Damian

Primul muzeu al vaginului din lume lansează o campanie de publicitate la Londra

realitatea

Angela Rusu a născut o fetiță la 46 de ani! Prima imagine cu micuța

Andreea Damian

Scrie un comentariu