Tabu
PEOPLESlider

Mădălina Ghenea va juca în filmul „Gucci”. Ce rol a primit

Mădălina Ghenea se alătură distribuției filmului „Gucci”, unde o va interpreta pe Sophia Loren. Nu-i de mirare că i s-a oferit acest rol, dată fiind asemănarea izbitoare dintre frumoasa olteancă și superba actriță italiană, laureată cu premiul Oscar.

Din echipă mai fac parte nume importante ca Lady Gaga, Al Pacino, Adam Driver şi Jared Leto. După locațiile din Gressoney, Milano și lacul Como, filmările s-au mutat la Roma, unde a apărut iată, o nouă figură: este vorba despre Mădălina Ghenea.

O serie de imagini spectaculoase au apărut pe contul oficial al filmului regizat de Ridley Scott. Una dintre ele este cu Mădălina Ghinea la brațul celebrului Al Pacino. Ghenea este foarte elegantă, cu o haină de blană pe umeri și înconjurată de fotografi, într-o scenă filmată la Roma, în care apare alături de Al Pacino care îl interpretează pe Aldo Gucci (unchiul lui Maurizio). Deși românca în vârstă de 33 de ani nu apare oficial în distribuție, acum nu există nicio îndoială că o interpretează pe actrița italiană premiată cu Oscar, probabil doar într-o scenă mică.

Sophia Loren a fost întotdeauna aproapiată de casa italiană Gucci: în anii 70 a fost fotografiată la magazinul Gucci din via Condotti din Roma, unde a fost filmată secvența în cauză. Sunt puține imagini de la filmări, iar fanii așteaptă cu nerăbdare mai multe detalii. Lady Gaga a oferit deja câteva indicii despre noul film pe contul ei de Instagram.

Filmul despre asasinarea fondatorului casei Gucci

Premiera filmului ar trebui să aibă loc în luna noeimbrie a acestui an, dar ar putea fi amânată până în 2022 din cauza pandemiei de coronavirus.

Filmul urmărește povestea morții lui Maurizio Gucci, interpretat de Adam Driver, nepotul lui Guccio Gucci. Lady Gaga o va interpreta în noul proiect pe Patrizia Reggiani, condamnată pentru asasinarea fostului său soţ Maurizio Gucci, care a fost împuşcat de un asasin plătit, la 27 martie 1995, în timp ce intra în sediul firmei sale din Milano. Patrizia Reggiani, a fost condamnată la 29 de ani de închisoare, însă a stat în spatele gratiilor numai 18, fiind eliberată în 2016.

ARTICOLE SIMILARE

6 piese chic pe care franțuzoaicele le poartă iarna asta

Andreea Damian

Toto Cutugno are cancer. Mult așteptatul concert de la Sala Palatului a fost anulat!

Andreea Damian

Ce spune despre tine modul în care strănuți

Andreea Damian

Iarna peste Romania – fotografii Cristiana Apostol

realitatea

Cât costă să te cazezi, de Revelion, la hotelul de lux al lui Gheorghe Hagi

Andreea Damian

Gwyneth Paltrow, exploatată de un bărbat

Andreea Damian

Scrie un comentariu