Tabu
CULTURESlider

Fundația Calea Victoriei ⎢ Gustav Klimt și spiritul Vienei

Pe 3 aprilie 2021, de la ora 11:00, cei pasionați de istoria artei moderne, în special admiratorii marelui artist vienez Gustav Klimt, sunt invitați la un eveniment online, organizat de Fundația Calea Victoriei. Monica Neațu va susține o amplă prezentare a operei lui Gustav Klimt, surprinzând detalii prețioase din emulația care a dat naștere spiritului creativ vienez în care s-a format pictorul celui mai celebru sărut din istoria artei. 

Metamorfozele spiritului european de la cumpăna secolelor XIX – XX sunt cel mai bine ilustrate de istoria a două capitale europene: Paris şi Viena.Dacă Parisul este cunoscut drept oraşul expoziţiilor universale şi al nenumăratelor experimente artistice, Viena a fost, de multe ori, uitată sau ignorată.

Capitala unui imperiu ce avea să se spulbere după Primul Război Mondial, Viena era locul de întâlnire al unui mozaic etnic şi cultural. Oraşul secesiunii şi al psihanalizei pendula între o cultură de tip academic, recunoscută şi finanţată de stat, şi o cultură a frondei care transforma mentalităţiile, dar şi artele plastice şi decorative.

Într-o atmosferă intelectuală dominată de elaborarea celebrului studiu freudian dedicat interpretării viselor, scandalul lucrărilor lui Klimt, destinate decorării universităţii vieneze, ne oferă posibilitatea înţelegerii unei lumi a conflictelor politice şi culturale.

Monica Neațu vă invită sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 11:00,  într-o o călătorie inedită prin lumea zbuciumată a Vienei anilor 1900, în care vă propune să descoperiți întâlnirea dintre politică şi cultură în picturile lui Klimt, considerat, de multe ori, pe nedrept, doar un artist decorativ.

Totodată, veți avea bucuria de a afla mai multe despre angoasele începutului de secol în creaţia lui Egon Schiele şi avangardismul lui Oskar Kokoschka. Nu vor fi trecute cu vederea nici de artele decorative sau contribuţia unor arhitecţi şi pictori de geniu precum Otto Wagner, Josef Maria Olbrich, Josef Hoffmann, Adolf Loos şi Koloman Moser.

Incursiunea în cultura şi istoria vieneză de la începutul secolului al XX-șa, doreşte să surprindă modul în care spiritul unui oraş reflectă mentalităţile unei lumi, cu bucuriile şi dramele sale.Pentru a participa la evenimentul desfășurat online, trebuie să achitați o taxă de 60 de lei. Mai multe informații aici: http://bit.ly/VienaKlimt

ARTICOLE SIMILARE

Fibra naturală din gemuri și jeleuri previne răspândirea cancerului

realitatea

Dieta cu sirtuina: „Ma iubesc acum mai mult ca oricand” – Adele

realitatea

Zece pași spre un Crăciun mai durabil

Andreea Damian

Aerul curat şi filtrat din interior – un lux la modă în China

realitatea

De ce a luat în greutate Andra în ultimii ani. La ce nu poate renunța cântăreața

Andreea Damian

David Puşcaş, dezvăluiri traumatizante despre copilăria cu Luminiţa Anghel: „M-a călcat în picioare efectiv!”

Andreea Damian

Scrie un comentariu