Twilight a ajuns la al treilea film. Nu l-am vazut decat pe primul si inainte de a merge la Eclipse mi-am facut o lista de asteptari. Priviri lungi, plansete, unul-doua zboruri de la copac la copac, cu sau fara rost, baietelul varcolac, musai fara tricou, muzica buna, Bella se taie, un vampir asezat convenabil in apropiere saliveaza si da ochii peste cap, sex-simbolul ala cu nasul stramb o salveaza, eventual aruncand vampirul insetat de sange pe un pian sau ceva ce face mult zgomot, alta muzica, tot buna, baietelul muschi, caldura mare, Bella, ti-ar fi mai bine cu mine decat cu el, inca niste zboruri, probabil mai multi vampiri, acelasi vorbit raaaar-rar, de parca toata lumea este in ultima faza de retardare, muzica, etc. Nici nu am mai ajuns la film. M-am uitat la trailer, mi-am dat dreptate si am ales sa vad Cold Souls.
Primul lung-metraj al lui Sophie Barthes il prezinta pe Paul Giamatti (Sideways, Lady in the water) in rolul lui Paul Giamatti, un actor aflat in ultimele saptamani de repetitii cu Unchiul Vanea, incapabil sa simta personajul, sa intre in pielea lui. Deci drama. La sfatul agentului sau, se trezeste in vizita la o companie al carei obiect de activitate este extragerea si pastrarea sufletului clientilor, pentru ca acestia sa beneficieze de o viata fara dureri de cap/ suflet. Vizita se lasa cu extractie si extractia cu surpriza – fiecare suflet are alta forma iar sufletul lui Paul este…un bob de mazare. Deci comedie.
De aici incolo numai complicatii, prin implicarea unei rusoaice, Dina Korzun ( Forty shades of blue si excelentul film al lui Pawel Pawlikowski Last Resort), in rolul vesnicei rusoaice, trista transportatoare de suflete din fostul mare vecin de la est, suflete menite sa le inlocuiasca pe cele chinuite si americane. Traficul sufletist il prinde pe Paul la mijloc, un mare magnat rus dorind pentru sotia sa aspiranta la o cariera pe micul ecran un suflet de actor pe masura. Daca nu au Al Pacino merge si Paul Giamatti. Cu conditia ca actrita sotie sa nu afle. Sic ! Si astfel, din drama metafizica, prin comedie calcand, filmul mai are si un fior de thriller si ceva gena de action movie. Pe scurt, nu e tocmai coerent.
Asemanarea cu Being John Malkovich si orice altceva nascut de Charlie Kaufmann este foarte la indemana. Si facila. Cold souls, desi tot in zona tristetilor metafizice si al vizitarii la propriu a interioarelor gaunoase, e un film facut mai putin cu cap. Este in primul rand – zic, desi probabil voi fi acuzat si de misoginism – un film facut de o femeie. O femeie care a avut o idee desteapta, semi-originala, care are ceva umor si inspiratia unei distributii foarte reusite (Emily Watson este geniala in rolul sotiei lui Paul, cuplul in sine fiind la fel de surprinzator ca un cocktail de lapte cu rosii), dar o femeie interesata pana la urma de gesturi, priviri, de poezia momentelor si mai putin de idei si implicatiile filozofice ale subiectului, fapt demonstrat si de finalul filmului. Final unde se simte clar si colaborarea dintre regizoare si directorul de imagine, Andrij Parekh, solutia fiind aproape exclusiv una de imagine.
Revenind la Eclipse, intre mortii vii si vii morti, ii aleg pe cei din urma. Cold souls nu este perfect, nu se abate prea mult de la reteta, dar atat cat o face permite ceva introspectie, atat in timpul cat si post-film, si o emotie altfel decat debilitanta. Pentru fanii Twilight dornici de sange, un gand bun – ascult coloana sonora si da, este, in felul ei emo, foarte frumoasa. Un link de impacare cu toti cei grei la suflet. Aici.