Tabu
PEOPLESlider

Gina Pistol, primele declaraţii despre botezul fetiței sale. Imagini de la eveniment

Josephine, fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, a fost botezată, duminică, într-o discreţie totală. Doar cei doi părinţi şi câţiva apropiaţi au participat la eveniment.

Dacă până acum au păstrat discreția, iată că prezentatoarea de la „Chefi la cuţite” a dezvăluit cum a decurs evenimentul.

„Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant. Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte. La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume”, a spus Gina Pistol.

După ce au fost dați de gol de prietenii care au postat deja fotografii în mediul online, cei doi au confirmat pe rețelele de socializare evenimentul. Smiley a fost cel care a postat primul două fotografii cu Gina, alături de care a dezvăluit când a avut loc creștinarea fiicei sale:

„Duminica aceasta pentru noi a fost cod rosu de iubire. ❤️ Am avut familia alaturi, prietenii si persoanele dragi pentru a o sarbatori cu totii pe cea mai iubita fiinta din viata nostra. Josephine, esti TOT!”, a fost declarația emoționantă scrisă de Smiley în mediul online.

Și Gina Pistol a scris un mesaj însoțit de o fotografie de la botez: „Duminica a fost o zi speciala pentru noi.Am avut alaturi familia si persoanele dragi.Am avut si vreme buna 😁 Va multumim pentru gandurile bune”.

Printre invitați s-au numărat Speak și iubita sa, Ștefania, Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, Irina Voinea, designerul care îl îmbracă pe Smiley, dar și alți prieteni apropiați. De altfel, Andreea Bănică a fost cea care i-a dat de gol că au făcut botezul fetiței lor, după ce a postat mai multe imagini pe rețelele de socializare. Tot din dorința de a fi discreți, cei doi i-au rugat pe invitați să nu facă poze.

Nu și-au dorit un eveniment fastuos

Gina a mărturisit că ea și Smiley nu și-au dorit un eveniment fastuous. Mai importantă a fost creștinarea fetiței lor: „Pentru noi este mai important ca Josephine să fie creștinată în biserică. Ne bucurăm de această perioadă nouă din viața noastră.” „Ne dorim un eveniment restrâns, ne dorim să fim alături de familie și prieteni apropiați. Noi ținem foarte mult la intimitate. Nu planificăm o petrecere fastuoasă, ci o reuniune răstrânsă, în funcție de ce va permite legea la momentul respectiv”, spunea Gina Pistol pentru a1.ro.

Petrecerea de botez a avut loc în București. Sursele din apropierea Ginei și a lui Smiley au declarat pentru Click! că aceștia abia au găsit locația respectivă pentru a face botezul micuței Josephine, care s-a născut pe data de 9 martie.

„Cu greu au găsit această locație de vis, care este un adevărat paradis. Din fericire au găsit o zi liberă, însă am înțeles că va fi ocupată toată vara iar patronii nici măcar nu i-au dat oficial drumul și nu au o prezentare pe internet. Smiley s-a descurcat foarte bine, a avut noroc de acest loc, care nu are un nume, încă”, au dezvăluit acestea.

ARTICOLE SIMILARE

All in black: covorul roșu auster al distribuției The Crown din Londra

Andreea Damian

Cum și-a cunoscut, de fapt, Adi Mutu cea de-a treia soție

Andreea Damian

Festivalul de la Cannes 2022, lista câștigătorilor. Filmul recompensat cu Palme d’Or

Andreea Damian

Primul român „cipat”, un cunoscut prezentator TV: „Vai, o să ajungi în iad. De acum ești însemnat de diavol!”

Andreea Damian

Regele Charles al III-lea, primul mesaj transmis după diagnosticarea cu cancer

Andreea Damian

Once Upon a Time in Hollywood. Primul trailer oficial ne amintește cât de mult ne-a lipsit Tarantino

Andreea Damian

Scrie un comentariu