Tabu
BEAUTYSlider

Cum îți pui în valoare bronzul?

Dacă ai reuşit să obţii un bronz senzaţional, este momentul să îl evidenţiezi aşa cum merită. Poţi face acest lucru cu ajutorul machiajului, dar și prin vestimentaţie, manichiură și coafură.

Vara, facem ceea ce ne dorim. Gata cu restricțiile, culorile luminoase își fac loc pentru a scoate la iveală tenul bronzat în timpul vacanțelor pe plajă.

Emilio Benedetti, make-up artist Yves Saint Laurent Beauté, dă tonul: „Când vine vorba de ruj, preferăm nuanțe calde, solare, portocalii, caise sau fructate. Lacurile de unghii sunt foarte colorate. Îndrăznim totul, chiar și verdele migdală”, spune el pentru Madame Figaro.

Testează-ți limitele

Verde pe unghii și piersic pe buze? De ce nu. La urma urmei, vara, pielea, hainele și machiajul capătă culoare. Dar fii atentă să nu exagerezi. Este mai bine să compensezi excentricitatea unui ruj cu un ten nude compus în principal din protecție solară colorată și corector: „Tenul nu trebuie încărcat. Cel mai bun este să-l faceți strălucitor cu pomeții satinați, cu o mică atingere de evidențiere”, ne sfătuiește el.

Cei care nu vor să se elibereze de tradiție pot paria totul pe valori sigure: ojă și ruj roșu. În acest caz, este mai bine să evitați asortarea lor: „Nu este cea mai modernă”. Alternativa? Optează pentru două nuanțe din aceeași familie. Pentru a ieși din zona ta de confort, dar în doze mici. Completează look-ul cu un rimel „Twiggy” care va trezi ochii.

Bronzul și hainele

Nuanţele pastelate sunt ideale pentru evidenţierea bronzului, întrucât creează un contrast fabulos între material şi piele. Rozul prăfuit este o alegere foarte bună, roşul corai şi verdele lime fiind de asemenea două nuanţe puternice care pot pune în valoare pielea bronzată.

Detaliile aurii sau piesele vestimentare aurii te ajută să ai un look preţios, luxos. Un colier auriu va atrage atenţia asupra tenului şi decolteului bronzat, în timp ce o pereche de pantofi cu vârf metalic va evidenția picioarele frumos bronzate.

Albul pe o piele bronzată arată minunat şi te ajută să arăţi ca o adevărată divă. Știu că albul poate da iluzia de îngrășare, însă poti trișa acest efect optic purtând materiale vaporoase sau te poți îmbrăca din cap până în picioare în alb, deoarece se creează un efect de alungire. Negrul arată la fel de bine pe o piele bronzată precum albul, însă este recomandat mai ales în ţinutele de seară.

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoarea primăverii

realitatea

Alexia Eram și-a cumpărat mașina visurilor ei. A plătit-o din proprii bani

Andreea Damian

Ce gătește Gina Pistol pentru Smiley în plină carantină

Tabu Tabu

Semne ca o femeie te place

Tabu Tabu

Fertilizarea în vitro – Cea mai avansată și frecvent realizată tehnologie de reproducere asistată

Tabu Tabu

Academia Americană de Film schimbă regulile pentru premiile Oscar din cauza pandemiei

Andreea Damian

Scrie un comentariu