Este o relație care se bazează pe jocuri de putere, pe seducție, valorizare, distanță și autonomie. Legătura mamă-fiu este pe atât de complexă, pe atât de pasională.
Fiind înconjurați de dragostea maternă, viața ni se pare parcă mai ușoară. De fiecare dată când avem probleme, apare o femeie care ne sprijină necondiționat și ne îmbrățișească, iar această femeie este mama. Relația mamă-fiu s-a impus ca element de bază în literatură, dar este subiect de studiu și în psihiatrie. În acest articol veți descoperi cum îl marchează pe un băiat amprenta maternă în relațiile sale romantice și cum îi modelează viziunea asupra egalității de gen.
Legătura mamă-fiu pare unică, spun specialiștii citați de Madame Figaro. Această dragoste exclusivă pare abuzivă, dar nu este achiar așa. Psihiatrul Jacques Lacan vorbește despre „hainamoration” – URA, care corespunde foarte bine legăturii mamă-fiu. Există o parte a iubirii și opusul ei, ura. Inițial, prevalența legăturii mamă-copil se bazează pe un fel de posesie: în timpul fertilizării, nu durează mai mult de 10 minute pentru ca ovulul să elimine ADN-ul mitocondrial din spermă, astfel încât copilul se naște sistematic cu urme ale genealogiei materne și nu cu cea a tatălui. O mamă visează pentru fiul ei la un destin specific, iar scopul băiețelului este să o satisfacă fără să se piardă. Dacă reușește, nu numai că beneficiază în schimb de iubire, ci va fi apreciat, recunoscut în calitățile sale.
Mamele sunt adesea criticate pentru că își iubesc prea mult fiii, pentru că îi protejează excesiv și adesea pentru că nu-i lăsa să plece. Este chiar cazul? Da și este cu atât mai adevărat în zilele noastre, este de părere Aldo Naouri, medic pediatru. Când vine vorba de părinți, educația a făcut loc seducției, iar această dragoste nu este întotdeauna ușor de gestionat.
„Mamele încearcă să-și protejeze copilul cu orice preț, vrând să creeze un cocon protector al acestei iubiri. Dar, în general, această situație nu este atât de comună pe cât pare. A avea un băiat nu este la fel de apreciat ca pe vremuri. Fetița este văzută ca un aliat în fixarea stării femeilor, în timp ce băiatul este mai des acuzat că perpetuează relele care însoțesc dominația masculină.”, susține sociologul Christine Castelain-Meunier.
Care este locul figurii parterne în fața acestei relații mamă-fiu? Cel pe care i-l dăm, spune Aldo Naouri. Această iubire exclusivă care unește o mamă cu fiul ei trebuie să fie deschisă și acestui bărbat. În practică, mama ar trebui să îl facă pe copil să simtă că acesta din urmă, partenerul, tatăl copilului, este foarte prețios în ochii ei și să permită băiețelului să se identifice cu el. Este important ca ea să nu fie singura persoană care se învârte în universul de referință al copilului.
Tatălui i se atribuie, în general, acest rol de a întrerupe fuziunea mamă-fiu. În ultimii ani au avut loc schimbări în ceea ce privește paternitatea. Acum rupem acest model instituțional în care tatăl conduce familia, păstrând în același timp o distanță în spațiul privat. Astăzi, chiar dacă încărcătura mentală rămâne încă inegală, tatăl se află într-o logică mult mai relațională, implicat și tinde spre un model mai bun pentru băiat.