Tabu
PEOPLESlider

Adela Popescu a anulat botezul celui de-al treilea fiu

Adela Popescu a fost depistată cu Covid-19. Vestea a luat prin surprindere pe toată lumea. Însă a dat peste cap și planurile vedetei.

Îndrăgita prezentatoare urma să-și boteze mezinul, Adrian, vineri, 10 septembrie, dar a fost nevoită să anuleze evenimentul.

În cadrul ediției din 9 septembrie 2021, Adela a dezvăluit că s-a infectat cu SARS-CoV-2. În ziua următoare, Adela și Radu urmau să-și boteze cel de-al treilea fiu.

Fiindcă a fost nevoită să anuleze, organizatoarea evenimentului i-a trimis Adelei în dar un carusel de jucărie pentru Adrian. „Pentru că astăzi trebuia să-l botezăm pe cel mic, dar am anulat din cauza îmbolnăvirii mele, scumpa mea ne-a trimis asta”, a scris Adela la Insta Story.

În carusel se dau trei purceluși, Adela povestind înainte de a treia naștere: „L-am întrebat [pe Alexandru] înainte să aflăm sexul copilului ce și-ar dori și el a spus: «Mama, nu sunt sigur dacă vreau să fim Ce trei purceluși – sunt trei băieței sau Eroii în pijamale – sunt doi băieți și o fetiță». Așadar, vom fi Cei trei purceluși”.

După contractarea noului coronavirus, Adela a declarat la Vorbește Lumea: „Sunt în prima zi, m-au lovit simptomele. Mă gândesc la toate variantele, cum să aerisesc, cum să mă descurc cu bebelușul. (…) M-am simțit rău, așa că am făcut testul COVID-19, care, din păcate, a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici. Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere”.

ARTICOLE SIMILARE

Georgiana Lobonț a pierdut sarcina. Cum se simte cântăreața 

Andreea Damian

Misha, adevăratul motiv pentru care nu și-a refăcut viața după divorțul de Connect-R

Andreea Damian

Celebritățile au adus un omagiu Ucrainei, la Premiile Oscar 2022

Andreea Damian

Auzul | Dieta potrivită pentru a proteja urechile

Andreea Damian

Gwen Stefani revine la părul roz, care a făcut-o celebră

Tabu Tabu

Coronavirusul în Europa: epidemie sau „infodemie”?

Andreea Damian

Scrie un comentariu